StiripesurseDiasporaMacron şi Johnson se declară în favoarea unei 'dezescaladări' în conflictul...

Macron şi Johnson se declară în favoarea unei ‘dezescaladări’ în conflictul pescuitului post-Brexit

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Boris Johnson au decis duminică, în marja summitului G20, la Roma, să coopereze în vederea unor ”măsuri practice” în ”zilele imediat următoare”, pentru a favoriza ”o dezescaladare” în conflictul dintre Franţa şi Regatul Unit privind pescuitul post-Brexit, anunţă Palatul Élysée, relatează AFP , scrie news.ro .

Cei doi vor să acţioneze astfel încât ”măsuri practice şi operaţionale să fie luate cât mai rapid posibil, în vederea evtării tensiunii”, precizează preşedinţia franceză, în urma acestei întâlniri, în Italia.

Citește și : SUA, Regatul Unit, Germania şi Franţa, îngrijorate de activităţile nucleare ale Iranului

Un bilanţ urmează să aibă loc – până maţi – cu privire la implementarea sau nu a unor măsuri de retorisiune de către Paris, precizează Palatul Élysée.

Cei doi lideri s-au întâlnit tête-à-tête, timp de aproape o junătate de oră, la Nuvola, centrul în care se desfăşoară summitul G20, în a doua z a reuniunii.


Spre deosebire de alte reuniuni blaterale., presa nu a putut să asiste la începutul acestei întâlniri Macron-Johnson.

Franţa acuză Regatul Unit de faptul că acordă prea puţine licenţe post-Brexit pescarilor francezi.

Parisul ameninţă să interzică – începând de marţi -, în cazul în care situaţia nu se schimbă, navelor britanice de pescuit să-şi mai descarce încărcătura în porturile franceze şi să-şi consolideze controalele vamale ale camioanelor britanice.

Citește și : Liderii statelor G20 aprobă o reformă fiscală internaţională

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.