StiripesurseExterneMacron va participa la summitul de pace pentru Ucraina

Macron va participa la summitul de pace pentru Ucraina

Publicat:

Macron va participa la summitul de pace pentru Ucraina

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, “va participa” la summitul de pace pentru Ucraina, care urmează să se desfăşoare în Elveţia la jumătatea lunii iunie, a anunţat miercuri Palatul Elysee, potrivit AFP.

În afară de asistenţă militară “pe termen lung” pentru Ucraina, Franţa intenţionează să-şi ofere “sprijinul politic şi diplomatic”, a explicat preşedinţia franceză, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Ucraina speră să obţină un sprijin larg la nivel internaţional în cadrul acestui summit, expunând condiţiile pe care le consideră necesare pentru a se pune capăt războiului declanşat de Rusia împotriva sa.

Peste 100 de ţări şi organizaţii s-au angajat să participe la acest summit, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a îndemnat ţările din regiunea Asia-Pacific să i se alăture.


Unii şefi de stat, cum ar fi preşedintele american Joe Biden, au comunicat deja că nu se vor deplasa la acest summit.

Statele Unite vor fi totuşi reprezentate de vicepreşedintele american Kamala Harris, după cum a indicat luni Casa Albă. Kievul a anunţat marţi seara că va fi prezent şi consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, potrivit agenţiei de presă Unian.

În cadrul unei vizite la Beijing, viceministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, a făcut apel miercuri la China, aliat apropiat al Rusiei, să participe la summitul cu privire la Ucraina din Elveţia, potrivit AFP.

“Andrii Sîbiga şi-a informat omologul său despre situaţia din Ucraina şi despre pregătirile pentru summit”, a indicat diplomaţia ucraineană într-un comunicat de presă, după o întâlnire între reprezentantul său şi viceministrul chinez al afacerilor externe, Sun Weidong.

China a estimat la sfârşitul lunii mai că îi va fi “dificil” să participe la summitul programat pentru 15 şi 16 iunie în Elveţia din cauza absenţei Rusiei, care nu a fost invitată.

Rusia, care nu este invitată, a minimalizat importanţa reuniunii, considerând că este “absurdă” desfăşurarea acesteia în absenţa ei.

În acelaşi timp, Palatul Elysee a anunţat miercuri – într-un comunicat – că preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski vor semna două acorduri în valoare de 650 milioane de euro sub formă de împrumuturi şi granturi acordate Ucrainei pentru a sprijini autorităţile locale şi, în special, infrastructurile critice, îndeosebi cele energetice, vizate de Rusia.

Emmanuel Macron se va întâlni vineri la Palatul Elysee cu omologul său Volodimir Zelenski, după care cei doi vor susţine o conferinţă de presă.

Primul acord ar urma să pună la dispoziţia Agenţiei Franceze pentru Dezvoltare (AFD) “fonduri preconizate de 400 de milioane de euro sub formă de împrumuturi şi 50 de milioane de euro sub formă de granturi până în 2027”, pentru “a-şi extinde activităţile în Ucraina”.

Aceasta va permite AFD “să îşi desfăşoare întreaga paletă de instrumente (…) pentru a sprijini autorităţile locale ucrainene, în coordonare şi complementaritate cu donatorii deja prezenţi în Ucraina”, a explicat Palatul Elysee.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Cel de-al doilea acord vizează înfiinţarea unui “fond de sprijin” pentru infrastructuri critice, cu un buget de 200 de milioane de euro “pentru a sprijini întreprinderile franceze în cadrul viitoarelor licitaţii (…) în domeniile energiei, transporturilor, apei şi salubrizării, sănătăţii şi agriculturii”, conform comunicatului dat publicităţii de preşedinţia franceză.

“Aceste fonduri vor fi utilizate pentru a finanţa proiecte importante, pentru a consolida sau înlocui infrastructurile energetice care cedează” din cauză că sunt prioritar vizate de Moscova, subliniază Palatul Elysee.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.