StiripesurseDiasporaMadridul critică intervenţia Vaticanului în planul de exhumare a lui Franco

Madridul critică intervenţia Vaticanului în planul de exhumare a lui Franco

Publicat:

Guvernul socialist spaniol va protesta în mod oficial pe lângă Vatican pentru ‘ingerinţă’ în urma declaraţiilor prin care reprezentantul Sfântului Scaun în Spania a criticat planul de exhumare a fostului dictator Franco, a anunţat luni vicepremierul Carmen Calvo, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Astăzi, cel târziu mâine, statul Vatican va primi un protest oficial al statului spaniol pentru o ingerinţă de această natură’, a declarat Carmen Calvo la postul de radio Cadena Ser.

Citește și: Întâlnirea dintre Kim și Trump a fost ‘istorică’ şi ‘extraordinară’

Ea a reacţionat la declaraţiile citate de presa spaniolă ale nunţiului apostolic, monseniorul Renzo Fratini, care a acuzat executivul condus de Pedro Sanchez că doreşte exhumarea dictatorului din mausoleu din ‘motive mai ales politice’.

‘L-au resucitat pe Franco. Ar fi fost mai bine să-l lase în pace, majoritatea oamenilor, a politicienilor cred acest lucru. (Franco) e mort de 40 de ani, a făcut ceea ce a făcut, Dumnezeu va judeca’, a afirmat nunţiul apostolic.


Reacţionând luni, Carmen Calvo l-a chemat pe acesta ‘să nu se amestece în afacerile interne ale unui stat, cu atât mai puţin pe subiecte atât de importante’.

Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Texas: 10 oameni și-au pierdut viața! – FOTO/VIDEO

Guvernul socialist încearcă de peste un an, fără succes, să-l exhumeze pe Franco din mormântul situat într-o imensă basilică nu departe de Madrid, construită chiar de dictator, şi să-l reînhumeze într-un loc mai discret.

Cazul s-a transformat într-o dispută judiciară între guvern şi descendenţii lui Franco, cel care a condus cu mână de fier Spania din 1939 şi până la decesul său, în 1975.

Vaticanul, sub autoritatea căruia se află basilica, nu se opune exhumării şi s-a ţinut până acum la distanţă de acest subiect foarte sensibil din punct de vedere politic în Spania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.