StiripesurseȘtirile zileiMaduro anunţă redeschiderea totală a frontierei de vest a Venezuelei cu...

Maduro anunţă redeschiderea totală a frontierei de vest a Venezuelei cu Columbia

Publicat:

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat luni că frontierele terestre cu Columbia vor fi “complet” redeschise începând cu 1 ianuarie, în cadrul unui proces început în septembrie prin restabilirea relaţiilor diplomatice între cele două ţări, relatează AFP, potrivit agerpres

“Pot să anunţ că vom deschide complet frontiera de vest a Venezuelei cu Columbia pentru trecerea vehiculelor”, a precizat preşedintele socialist în cadrul unei declaraţii difuzate de postul public de televiziune.

Citește și : Germania va trimite sisteme de apărare aeriană Skynex în Ucraina

“Facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca anunţurile noastre să fie puse în practică, astfel încât să ne respectăm promisiunea făcută preşedintelui Gustavo Petro de a deschide frontiera la 1 ianuarie”, a adăugat Maduro.

Venezuela şi Columbia au început la 26 septembrie un proces de deschidere a frontierei terestre, închisă parţial de şapte ani şi blocată complet de trei ani, după ce Maduro a rupt relaţiile cu Columbia, fostul guvern refuzând să îl recunoască drept şef al executivului după realegerea sa.


După sosirea la putere a lui Gustavo Petro, primul preşedinte de stânga al Columbiei, Nicolas Maduro a încercat să restabilească legătura şi a încurajat redeschiderea frontierelor.

Citește și : Parlamentul Greciei a adoptat reforma operațiunilor de spionaj

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.