StiripesurseDiasporaMAE vine cu precizări despre românii răniţi în accidentul din Germania

MAE vine cu precizări despre românii răniţi în accidentul din Germania

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că dintre cei 10 români răniți în accidentul rutier produs luni în Germania, trei au fost grav răniți, ceilalți șapte având răni ușoare, aceștia fiind transportați la spitalele din zonă pentru îngrijiri medicale.

Ambasada României la Berlin urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 29 octombrie 2018, în landul Schleswig-Holstein din Republica Federală Germania, incident soldat cu mai multe victime. Imediat după semnalarea cazului, misiunea diplomatică a efectuat demersuri pe lângă autoritățile locale pentru obținerea unor informații privind identitatea și cetățenia victimelor și starea de sănătate a acestora. Potrivit datelor preliminare obținute de ambasadă, în urma accidentului zece cetățeni români au fost răniți. Dintre aceștia, trei au fost grav răniți și șapte au suferit răni ușoare, fiind transportați la unități medicale din zonă pentru acordarea de îngrijiri”, au transmis reprezentanții MAE, conform mediafax.

Citeşte şi: Seism foarte puternic în Noua Zeelandă (VIDEO). Parlamentul şi-a suspendat activitatea

Sursa citată a adăugat că “până în prezent, la nivelul ambasadei nu au fost receptionate solicitări de asistență consulară în legătură cu acest caz”.

MAE reamintește românilor afectați că pot cere asistență consulară la următoarele “numere de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, +49 30 21239514, +49 30 21239516, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suportal Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +49 16 090884680”.


Totodată, ministerul menționează că ambasada României la Berlin monitorizează cu prioritate situația și ține legătura cu autoritățile locale, fiind pregătită să acorde asistență consulară, dacă va fi necesar acest lucru.

Citeşte şi: Justiţia respinge plângerea lui Julian Assange împotriva ambasadei care-l găzduieşte de şase ani

Un vehicul utilitar la bordul căruia se aflau 12 români s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea unei drum din Germania, între localitățile Barlt și Trennewurth, informează publicația Schleswig-Holsteinischer Zeitungsverlag.

Șoferul, un român în vârstă de 22 de ani, a afirmat că a intrat în șanț încercând să evite un animal aflat pe carosabil.

Românii lucrau la o fermă din Trennewurth.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.