StiripesurseDiasporaMagdalena Andersson, noua lideră a social-democraţilor, poate deveni prima femeie premier...

Magdalena Andersson, noua lideră a social-democraţilor, poate deveni prima femeie premier din Suedia

Publicat:

Ministrul suedez al finanţelor, Magdalena Andersson, a fost aleasă joi în fruntea Partidului Social Democrat, prima etapă înainte de a-i succeda premierului demisionar Stefan Lofven, cu condiţia să obţină şi un vot favorabil în parlament, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Economistă şi fostă înotătoare de elită în vârstă de 54 de ani, Andersson a fost de altfel singura candidată la preşedinţia social-democraţilor în fruntea cărora a fost aleasă cu ovaţii de participanţii la congresul partidului, reuniţi la Goteborg.

Citește și : Administraţia Biden îi OBLIGĂ pe americani să se vaccineze! Termenul limită este aproape!

Dacă va fi votată şi de parlament, la o dată care încă nu a fost stabilită, ea va deveni prima femeie şef de guvern din istoria Suediei, ultimul stat nordic care nu a avut până acum o femeie în acest post, cu toată importanţa pe care o acordă egalităţii de gen.

“Am acceptat să fiu preşedintele partidului pentru că ştiu că Suedia poate mai mult şi ştiu că suntem noi, social-democraţii, cei care trebuie să ducă Suedia înainte”, a spus Andersson, în aplauzele congresului.


Stefan Lofven, fragilizat de o criză politică la începutul acestei veri, după şapte ani de mandat în fruntea guvernului, a anunţat în august că va renunţa la acest post în noiembrie, cu mai puţin de un an înaintea unor alegeri ce se anunţă foarte disputate, în septembrie 2022. Retragerea sa permite asigurarea unei succesiuni în vederea desfăşurării campaniei electorale, în contextul în care social-democraţii sunt ameninţaţi în sondaje.

Citește și : O navă cu sute de migranţi cere permisiunea de a opri într-un port din Italia

Magdalena Andersson va trebui să înfrunte în special formaţiunea conservatoare Partidul Moderaţilor, condus de Ulf Kristersson, apropiat de partidul antiimigraţie Democraţii Suediei şi care este gata să guverneze cu sprijinul acestuia din urmă în parlament.

Dat fiind echilibrul foarte strâns de forţe din actualul parlament suedez, social-democraţii au nevoie să se bazeze la rândul lor pe susţinerea comună a aliaţilor lor ecologişti şi a altor două formaţiuni, Partidul de Stânga şi Partidul de Centru, cu interese de multe ori divergente, dar pe care Andersson va fi nevoită să le concilieze pentru a putea avansa spre putere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.