StiripesurseDiasporaMai multe ONG-uri cer Turciei să-l elibereze pe Osman Kavala

Mai multe ONG-uri cer Turciei să-l elibereze pe Osman Kavala

Publicat:

Aproximativ zece organizaţii neguvernamentale au făcut apel miercuri la eliberarea unor personalităţi ale societăţii civile turce acuzate de tentativă de înlăturare a guvernului, printre acestea figurând şi omul de afaceri şi filantrop Osman Kavala, şi au denunţat ”o campanie de intimidare” tot mai puternică, relatează AFP, potrivit agerpres.

Osman Kavala, care este în detenţie preventivă de peste un an, şi activistul Yigit Aksakoglu, aflat în închisoare de trei luni, ”trebuie să fie puşi în libertate imediat”, au cerut organizaţii neguvernamentale turce şi internaţionale într-o declaraţie comună difuzată la Istanbul.

Citeşte şi: Kashmirul dă în clocot: Pakistanul a doborât două avioane indiene! – VIDEO

”Facem front comun împotriva tentativelor de distrugere a întregii societăţi civile independente în Turcia şi facem apel să înceteze campania de intimidare şi de hărţuire judiciară”, au adăugat ONG-urile, printre care figurează Amnesty International şi Reporters sans frontieres (RSF).

Această declaraţie survine la o săptămână după ce un procuror a cerut pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru Kavala şi alte 15 persoane acuzate de ”tentativă de înlăturare a guvernului”, pentru sprijinul lor faţă de manifestaţiile antiguvernamentale din 2013.


Închis la Silivri, în apropiere de Istanbul, Kavala este acuzat de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan că a finanţat manifestaţiile cunoscute sub denumirea de ”mişcarea din Gezi” (parc din Istanbul).

Citeşte şi: Apropiaţii lui Macron au fost eliberaţi din puşcărie

Kavala, un mecena foarte respectat în mediile intelectuale din Turcia şi din străinătate, îndeosebi în Franţa, a fost interpelat pe 18 octombrie 2017, apoi plasat în detenţie provizorie pe 1 noiembrie anul următor.

Represiunea împotriva simpatizanţilor mişcării din Gezi a cunoscut o intensitate în toamna lui 2018, adică după mai bine de cinci ani de la manifestaţii, odată cu arestarea mai multor persoane apropiate lui Kavala. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.