StiripesurseExterneMai puţin de unul din cinci ucraineni sosiţi în Germania au...

Mai puţin de unul din cinci ucraineni sosiţi în Germania au loc de muncă

Publicat:

Unul din cinci ucraineni cu vârste între 25 şi 59 de ani sosiţi în Germania aveau un loc de muncă în această ţară în primul semestru al anului în curs, un procent foarte redus având în vedere nivelul relativ ridicat de calificare al refugiaţilor ucraineni şi de asemenea un procent mult inferior celui de pe ansamblul populaţiei active, potrivit unui comunicat emis miercuri de Oficiul Federal de Statistică german, citat de agenţia EFE.

Conform datelor acestui oficiu, 19% dintre ucrainenii din grupa de vârstă 25-59 de ani sosiţi în Germania, majoritatea ca refugiaţi după lansarea invaziei ruse, aveau un loc de muncă în prima jumătate a anului în curs, în timp ce rata ocupării forţei de muncă în aceeaşi grupă de vârstă este de 85% pe ansamblul populaţiei din Germania,potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Presa de peste Prut ne dă speranţe! Avem proiectul declarativ pentru începerea demersului de aderare a Moldovei la UE

În rândul femeilor ucrainence sosite în Germania procentul celor care s-au angajat este încă şi mai redus, de 14% în respectiva categorie de vârstă, faţă de 30% în cazul bărbaţilor.

Datele Oficiului Federal de Statistică german evidenţiază şi procentul ridicat al ucrainenilor care au o calificare universitară sau cel puţin studii superioare celor de liceu, de 45% în rândul celor din grupa de vârstă 25-49 de ani sosiţi în Germania de la începutul anului 2022, în timp ce alţi 28% au o calificare profesională fără a avea studii superioare.


Citeşte şi: Siegfried Mureșan explică de ce este nevoie de Moldova în UE

Aproximativ şase milioane de cetăţeni ucraineni şi-au părăsit ţara după ce Rusia a declanşat războiul în februarie 2022, potrivit datelor agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR). Dintre aceşti refugiaţi, peste un milion s-au stabilit în Germania.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.