StiripesurseȘtirile zileiMai puține lumini decorative. CSE dispune măsuri suplimentare pentru economisirea energiei

Mai puține lumini decorative. CSE dispune măsuri suplimentare pentru economisirea energiei

Publicat:

Pentru a reduce consumul de energie, începând cu date de 1 ianuarie 2025, administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor limita iluminatul interior al clădirilor cu cel puțin 30%.

Citește și: Atenție! Nu există și nu sunt aprobate grafice de deconectări în evantai

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a aprobat o serie de măsuri pentru asigurarea continuității aprovizionării cu energie electrică. Respectiv,  administratorii clădirilor publice și ai unităților comerciale vor deconecta vitrinele, iluminatul decorativ, arhitectural și publicitar, vor limita funcționarea scărilor rulante și escalatoarelor intre orele 07.00-11:00 și 18.00-23.00.

De asemenea, întreprinderile cu proces de producere energofag vor organiza programul de lucru astfel încât procesele în care se utilizează cea mai mare parte a energiei electrice să fie executate în afara orelor de vârf 07.00-11.00 și 18.00-23.00.

Decizia CSE prevede că, începând cu 1 ianuarie 2025, între orele 06:00 – 23:00, energia electrică produsă în țară va fi tranzacționată doar pe piața internă. Exportul acesteia va fi interzis în acest interval de timp, cu excepția zilelor de odihnă și a sărbătorilor zile nelucrătoare. Prim-ministrul Dorin Recean a punctat că aceasta este o măsură temporară, de solidarizare pentru depășirea situației din sectorul energetic.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.