StiripesurseDiasporaMaia Sandu a transmis un mesaj de condoleanţe pentru victimele incendiului...

Maia Sandu a transmis un mesaj de condoleanţe pentru victimele incendiului de la spitalul din Constanţa

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis sâmbătă preşedintelui României, Klaus Iohannis, un mesaj de condoleanţe pentru victimele incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, informează Secţia comunicare cu mass-media a Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova, potrivit agerpres.  

“Am urmărit cu multă îngrijorare şi tristeţe ştirile despre incendiul produs, pe 1 octombrie, la Spitalul de boli infecţioase din oraşul Constanţa şi operaţiunea dramatică de salvare a pacienţilor din flăcări. Transmit condoleanţe sincere tuturor celor care au pierdut persoane dragi în această tragedie şi le doresc recuperare grabnică celor care au avut de suferit în incendiu. Suntem cu gândul alături de ei şi de întreg poporul României!”, a declarat Maia Sandu.

Citește și : Mii de refugiaţi afgani se întorc acasă

Şapte pacienţi au murit, vineri, în incendiul izbucnit la Secţia ATI COVID a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa. Întregul spital, unde erau internaţi 125 de pacienţi, a fost evacuat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.