StiripesurseExterneMaia Sandu face o vizită la Haga

Maia Sandu face o vizită la Haga

Publicat:

Maia Sandu face o vizită la Haga

În timpul vizitei la Haga, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o discuție cu Prim-ministrul Mark Rutte.

Avem legături tot mai strânse cu Țările de Jos, îndeosebi odată cu decizia Guvernului olandez de a deschide, în aprilie, ambasadă la Chișinău – un semnal de încredere și solidaritate”, a menționat șefa statului, transmite Știri.md.

Președinta i-a mulțumit Premierului Rutte pentru susținerea parcursului nostru european și subliniind că mizăm și mai departe pe suportul Olandei în inițierea negocierilor de aderare la UE.

Maia Sandu face o vizită la Haga

„Am discutat despre cum putem crește volumul schimburilor comerciale și consolida relațiile economice. Ieri am făcut un pas important în această direcție – ministerele de externe au semnat Protocolul de modificare a Convenției bilaterale prin care este evitată dubla impunere privind impozitele pe venit și pe capital. În octombrie vom organiza un forum al oamenilor de afaceri din țările noastre”, a declarat șefa statului.

Citeşte şi: Câte tancuri mai are Rusia?


Președinta Maia Sandu și-a exprimat recunoștința și pentru asistența de dezvoltare oferită de  partenerii olandezi în mai multe domenii cheie: reforma justiției, buna guvernare, drepturile omului, libertatea presei, susținerea societății civile, dar și în sectorul energetic și cel de securitate.

„Țara noastră are parteneri de încredere, care ne sprijină prin proiecte concrete și ne ajută să consolidăm statul Republica Moldova și să rămânem parte a lumii libere și democratice”, a punctat șefa statului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.