StiripesursePoliticăMaia Sandu face o vizită oficială la Roma și la Vatican

Maia Sandu face o vizită oficială la Roma și la Vatican

Publicat:

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua, în perioada 10–12 septembrie, o vizită de lucru în Italia și la Vatican.

Potrivit unui comunicat al Președinției, la Roma, șeful statului va avea o întrevedere cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni. Părțile vor discuta despre aprofundarea relațiilor bilaterale, sprijinul Italiei pentru parcursul european al statului nostru, extinderea cooperării economice și susținerea acordată comunității moldovenești din Italia. De asemenea, Sandu va avea o întâlnire cu președintele Senatului, Ignazio La Russa.

Citeşte şi: Naţionala Moldovei s-a făcut de râs la Oslo! Tricolorii au bătut recordul negativ în faţa norvegienilor – Stiripesurse.md

La Sfântul Scaun, președintele va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea. Discuția va oferi prilejul unui schimb de opinii privind promovarea păcii, solidarității și valorilor creștine într-o lume marcată de multiple provocări. Totodată, șeful statului va avea o întrevedere cu Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin.

Vizita Maiei Sandu în Italia și la Sfântul Scaun se înscrie în eforturile Republicii Moldova de a consolida parteneriatele externe, de a asigura pacea și de a contribui la securitatea regională și europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.