StiripesursePoliticăMaia Sandu, la reuniunea United4Moldova: Noi alegem prosperitate pentru oamenii noștri,...

Maia Sandu, la reuniunea United4Moldova: Noi alegem prosperitate pentru oamenii noștri, de asta ne pregătim să ne integrăm în UE

Publicat:

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește astăzi, 4 noirmebrie, reuniunea președinților Comisiilor pentru afaceri ale UE și ai Comisiilor pentru afaceri externe din țările Uniunii Europene. Pe parcursul întregii zile, autoritățile de la Chișinău, împreună cu zeci de oficiali europeni vor discuta despre parcursul european al țării noastre.

La inaugurarea reuniunii a participat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a accentuat că parcursul european este o alegere a întregii țări.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

„Viața mai bună poate fi obținută doar cu o democrație și o economie puternică. Moldova și-a făcut alegerea. Nu este vorba doar despre standardele de viață, ci și despre societatea în care vrem să trăim. Noi alegem pacea, nu războiul, democrația, nu totalitarismul și libertatea, nu represiunea. Noi alegem prosperitate pentru oamenii noștri, de asta ne pregătim să ne integrăm în Uniunea Europeană”, a spus șefa Statului.

La rândul său, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a subliniat că Republica Moldova se poate dezvolta doar într-o comunitate de țări libere și democratice, unde legile funcționează și sunt respectate, iar oamenii pot trăi pașnic și prosper în UE.


„Noi vrem o Moldovă europeană, care se construiește zi de zi, prin lucruri concrete: acces la justiție corectă, drumuri calitative, școli și grădinițe moderne, acces la apă și sanitație în fiecare localitate, servicii publice aproape de cetățean”.

Evenimentul de diplomație parlamentară „United4Moldova” se înscrie în eforturile Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova de a promova aderarea țării noastre la Uniunea Europeană și de a aprofunda relațiile bilaterale și regionale.

„Statutul de țară candidat a fost oferit pentru că Republica Moldova este o țară europeană, cu valori comune, precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, justiția, pentru că Republica Moldova și autoritățile au ales calea europeană și depun eforturi pentru a înregistra progrese. Uniunea Europeană crede în viitorul european al Republicii Moldova”, a declarat șeful Delegației UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.

La Reuniunea „United4Moldova” participă peste 80 de deputați din mai multe state membre ale UE, reprezentanți ai Parlamentului European și diplomați. Pe parcursul zilei, aceștia vor discuta despre perspectiva de integrare europeană a Republicii Moldova și despre cum pot fi sprijinite eforturile țării noastre în parcursul european.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Dezbaterile se desfășoară în cadrul a trei sesiuni: integrarea europeană – realizări, acțiuni de întreprins și lecții de învățat; dezvoltarea economică și securitatea energetică; reziliența securității. Deputați, miniștri, secretari de stat și consilieri prezidențiali vor prezenta situația din Republica Moldova, progresele înregistrate în procesul de aderare la UE și provocările care urmează a fi depășite de țara noastră. La finalul discuțiilor, va fi aprobată Rezoluția reuniunii. Reuniunea se desfășoară în premieră la Chișină și are loc pe platforma Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce plante să eviți când îți scoți câinele la plimbare

Un medic veterinar menționează ce flori să eviți când îți scoți câinele la plimbare. Deși unele plante pot părea inofensive, ele pot transforma o...

Mister descifrat după zeci de ani. Descoperirea care triplează producția de combustibil

Un nou design de catalizator poate îmbunătăți semnificativ transformarea dioxidului de carbon în metanol, un combustibil important și o materie primă esențială pentru industria...

Copiii olandezi sunt neobișnuit de fericiți și sănătoși. Un ritual creat de armată ar putea fi explicația

O dată pe an, copiii, părinții și profesorii olandezi participă la un festival unic. Timp de patru nopți într-o singură săptămână, ei merg pe...

71% dintre israelieni nu cred că Trump i-ar apăra în cadrul acordului cu Iranul

Doar 11% afirmă că Israelul a câștigat războiul. Donald Trump afirmă că, „cel mai probabil”, îl va susține pe Netanyahu, dar dorește să afle și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.