Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, face apel la solidaritatea și implicarea fiecărui moldovean care își dorește „o țară modernă, dreaptă și europeană”, indiferent dacă se află în țară sau peste hotare. În cadrul vizitei sale în Germania, desfășurată în perioada 21-23 iunie, șefa statului a avut întâlniri cu cetățeni moldoveni stabiliți în Frankfurt, München și Stuttgart, încurajându-i să rămână activi în susținerea transformării Moldovei și să participe la procesul democratic și la deciziile importante pentru viitorul țării, transmite IPN.
În cadrul discuțiilor, președinta a transmis aprecierea și recunoștința sa față de contribuția activă a diasporei la promovarea unei imagini pozitive a Moldovei în lume.
„Oriunde merg – în întrevederi cu șefi de stat, lideri locali sau oficiali europeni – aud cuvinte de laudă despre moldovenii noștri: muncitori, onești, respectați. Oameni care duc vestea bună a Moldovei în toată lumea”, a menționat șefa statului, potrivit unui comunicat emis de Președinție.
Pe lângă subiectele legate de dificultățile cu care se confruntă diaspora și posibile soluții care să răspundă nevoilor acesteia, Maia Sandu le-a vorbit moldovenilor din Germania despre schimbările care au loc în țară, evidențiind investițiile în drumuri, spitale și școli, progresele în parcursul european al Republicii Moldova și măsurile pentru consolidarea păcii și securității.
În cadrul vizitei în Germania, Maia Sandu a primit premiul Franz Josef Strauß, oferit de Fundația Hanns-Seidel, pentru eforturile susținute în apărarea democrației. După cum a anunțat recent, suma de 10 mii de euro, valoarea bănească a premiului, va fi donată pentru conservarea patrimoniului muzical al compozitorului Eugen Doga.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova











