Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană s-a agravat în perioada aprilie–iunie 2026, pe fondul măsurilor represive, al crizei economice și al intensificării propagandei. Concluzia se regăsește în cel de-al doilea raport de monitorizare publicat de Asociația Promo-LEX.
Potrivit documentului, una dintre cele mai îngrijorătoare tendințe este militarizarea și îndoctrinarea copiilor. Organizația susține că procesul începe încă din grădinițe, unde cei mici participă la activități cu tematică militară, folosesc simboluri rusești și sovietice și sunt încurajați să adopte mesaje de loialitate față de Rusia. În școli, propaganda este completată de reintroducerea simbolurilor sovietice și de competiții militar-sportive la care participă inclusiv adolescenți.
Citeşte şi: Spania este noua campioană mondială! Argentinienii n-au tras niciun şut pe poartă – Stiripesurse.md
Raportul atrage atenția și asupra trimiterii copiilor din regiune în tabăra „Artek” din Crimeea ocupată, instituție aflată sub sancțiuni internaționale pentru implicarea în deportarea și „reeducarea” copiilor ucraineni.
Promo-LEX semnalează și probleme grave în sistemul penitenciar ilegal din stânga Nistrului. La începutul acestui an, peste 1.300 de persoane se aflau în detenție, iar rata încarcerării depășește atât nivelul înregistrat pe malul drept al Nistrului, cât și media statelor membre ale Consiliului Europei. Organizația vorbește despre condiții precare de detenție, lipsa medicamentelor și acces limitat la servicii medicale.
În același timp, raportul constată o intensificare a propagandei anti-reintegrare. Potrivit monitorizării efectuate de Promo-LEX, presa controlată de administrația de la Tiraspol promovează tot mai frecvent mesaje care prezintă reintegrarea Republicii Moldova drept o amenințare, folosind termeni precum „genocid”, „exterminare” sau „ocupație”. Totodată, jurnaliștii și instituțiile media independente sunt supuși unor acțiuni de intimidare.
Raportul evidențiază și extinderea mecanismelor de control asupra populației. Printre acestea se numără simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor din regiune, inclusiv copiilor rămași fără ocrotire părintească, precum și modificări care facilitează transmiterea datelor cetățenilor către structurile militare ilegale.
Pe plan economic, autorii raportului arată că administrația de la Tiraspol transferă tot mai mult costurile crizei asupra populației. Reducerile bugetare au afectat programele sociale, sistemul medical și educația, au fost majorate tarifele pentru transport, iar noi scumpiri la utilități sunt planificate pentru anul viitor.
În acest context, Promo-LEX recomandă autorităților constituționale să intensifice dialogul cu locuitorii regiunii transnistrene, să comunice mai activ despre procesul de reintegrare și să se pregătească pentru o eventuală creștere a solicitărilor de servicii publice din partea populației de pe malul stâng al Nistrului.
Raportul integral în limba română poate fi accesat aici.
![]()











