Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a deplasat joi la Naslavcea, satul din nordul republicii unde au căzut fragmentele unei rachete ruse. Maia Sandu a discutat cu localnicii, în mare parte persoane în etate, şi, după cum precizează un comunicat al preşedinţiei, s-a arătat întristată de faptul că nu toată lumea înţelege ce se întâmplă în Ucraina şi că Rusia se face vinovată de aceste nenorociri, informează Radio Europa Liberă Moldova şi Agora.md, potrivit agerpres.
Maia Sandu a subliniat că cetăţenii trebuie să fie uniţi în aceste vremuri, iar lupta cu dezinformarea trebuie să fie mai eficientă.
Citește și : Americanii au aflat! Comandanții ruși au discutat despre folosirea armamentului nuclear
Potrivit preşedintei Republicii Moldova, 21 de gospodării din Naslavcea au avut de suferit de pe urma incidentului cu racheta rusă, iar suma pagubelor se ridică la aproape 68.000 de lei moldoveneşti. Autorităţile locale au asigurat-o pe şefa statului că în scurt timp vor acoperi cheltuielile necesare pentru reparaţia locuinţelor.
“Noi ne dorim ca toţi oamenii să se simtă în siguranţă în propriile case, pe străzi, în ţările lor. Cu toţii merităm să trăim în pace’, a declarat Maia Sandu.
În dimineaţa zilei de 31 octombrie, Federaţia Rusă a lansat mai multe zeci de rachete asupra Ucrainei. Una dintre rachetele lansate de armata rusă şi doborâte de sistemul antiaerian ucrainean a căzut pe teritoriul localităţii Naslavcea din Republica Moldova.
Citește și : Cetăţenii germani sunt sfătuiţi să plece imediat din Iran: Riscaţi să fiţi arestaţi!
În aceeaşi zi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că incidentul de la Naslavcea reaminteşte importanţa luptei împotriva Federaţiei Ruse.
Ca răspuns la incident, autorităţile moldovene au declarat persona non grata un diplomat al Ambasadei Rusiei la Chişinău. Moscova a calificat acest gest ca fiind un “act neprietenos’, care “demontează colaborarea moldo-rusă’.











