StiripesurseȘtirile zileiMaia Sandu: Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei

Maia Sandu: Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei

Publicat:

Maia Sandu: Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei

„Țara mea, Moldova, e următoarea țintă a Rusiei”, scrie președinte Maia Sandu într-un articol de opinie publicat în ziarul american The Wall Street Journal și preluat de g4media.ro.

„Vladimir Putin e hotărât să ne zdrobească tânăra democrație, iar dacă Ucraina va cădea va continua cu noi”,  a scris șefa statului. Maia Sandu mărturisește că s-a născut și a crescut sub apăsarea imperiului totalitarist sovietic.

„Acel regim își izola supușii de restul lumii și ne mințea zi de zi, pretinzând că Vestul voia să pornească la război contra noastră. Ne interzicea să ne folosim limba maternă și îi reducea la tăcere pe cei ce cutezau să spună ceea ce gândeau. Alegerile erau o farsă, iar conducătorul se schimba numai atunci când murea predecesorul lui. Acel regim a ucis și a spulberat destinele a milioane de oameni”, scrie Maia Sandu.

Acum, când R. Moldova tinde să-și construiască un viitor liber și luminos, țara este amenințată din nou de regimul de la Moscova, regimul lui Putin, care ucide zilnic oameni în Ucraina vecină.

„…Crima noastră, din perspectiva lui, e credința în libertate: libertatea de a ne lua propriile decizii și de a ne clădi viitorul european. Pentru regimul Putin libertatea e ceva ce trebuie suprimat. E și motivul pentru care Rusia poartă concomitent trei războaie: o invazie cumplită în Ucraina, vecina noastră; un război hibrid de interferență și dezinformare împotriva lumii libere; și un război de represiune pe propriul teritoriu, simbolizat acum de uciderea lui Aleksei Navalnîi.  Înșelăciunea și ipocrizia fac parte din natura acestui regim. Amintiți-vă cum a negat Putin că va invada Ucraina – până când a făcut-o. Acum, când afirmă că nu are ambiții teritoriale dincolo de Ucraina, nu poate fi crezut. Cei mai înalți comandanți militari ai lui vorbesc fățiș despre smulgerea unui coridor terestru până la Moldova. Atât timp cât Ucraina își va apăra teritoriul, acel plan nu va fi decât un vis iluzoriu”, consideră Maia Sandu.


Șefa statului se referă însă la interpușii lui Putin în Moldova  prin care s-ar pune la cale, inclusiv o  tentativă de lovitură de stat.

„…Chiar în acest moment, țara noastră nu se confruntă cu o amenințare militară imediată, grație în mare parte rezistenței neobosite a militarilor, civililor și conducătorilor ucraineni. Armele americane și europene i-au permis Ucrainei să fie la înălțime – și, în consecință, să protejeze și pacea din Moldova. Salut angajamentul recent al UE de a-i acorda Ucrainei un ajutor de 50 de miliarde de euro, precum și seria de acorduri bilaterale de securitate dintre Kiev și unele capitale europene. Dacă sprijinul pentru Ucraina e costisitor, absența lui va fi chiar mai costisitoare. Ordinea internațională bazată pe reguli va fi în pericol – iar costurile unei victorii a lui Putin, care cu siguranță nu-i va fi îndeajuns, vor exploda. Triumful lui Putin le va da curaj aliaților lui să-și pună în practică propriile planuri expansioniste. Vocea Americii va fi mai slabă, iar interesele ei periclitate. Succesul Rusiei ar pune în primejdie principiile prețuite de America și aliații ei, precum securitatea colectivă, lanțurile de aprovizionare, piețele globale și prosperitatea”, consideră Maia Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.