StiripesurseDiasporaMajoritatea covârşitoare a sârbilor nu vrea aderarea la NATO

Majoritatea covârşitoare a sârbilor nu vrea aderarea la NATO

Publicat:

Un sondaj efectuat de Consiliul Atlantic din Serbia arată că 89% din cetăţeni sunt împotriva aderării la NATO şi numai 11% susţin acest demers, transmite HINA, potrivit agerpres.

Rezultatele publicate marţi arată că 70,2% din cei care au răspuns menţionează ca motiv al respingerii aderării bombardamentele din 1999 ale Alianţei Nord-Atlantice asupra Serbiei, în timp ce 10,2% nu sunt de acord cu opiniile, perspectivele globale şi obiectivele NATO.

Citeşte şi: Shinzo Abe ajunge la Teheran, fiind primul premier nipon care vizitează Iranul în ultimii 41 de ani

Experienţa personală a fost decisivă pentru 39,3% din poziţiile sârbilor faţă de NATO, iar influenţa presei a contat în 23,7% din cazuri.

Conform sondajului, 40% din sârbi au încredere în presa din ţara lor, iar 19% nu. Doar 5% consideră că materialele de presă despre NATO sunt obiective, în timp ce 49% le apreciază ca lipsite de obiectivitate; restul răspunsurilor au indicat lipsa unei opinii sau convingerea că subiectul este tratat în mod neutru.


Citeşte şi: SUA au cerut OFICIAL autorităților britanice extrădarea lui Julian Assange

Concluzia este că presa nu modifică sentimentele cetăţenilor sârbi faţă de NATO, care sunt profunde şi nu pot fi influenţate din afară, a afirmat Jelena Fratucan, reprezentantă a agenţiei Nina Media, care a participat la sondaj.

HINA menţionează că în presa sârbă raportul între materialele pozitive despre NATO şi cele negative este de 1 la 3,32; în privinţa Uniunii Europene, raportul este de 1 la 1, iar referitor la Rusia de 1 la 0,12. Serbia ar trebui să conteze pe Rusia, arată 52,8% din articole; pe UE – 29,5%; pe SUA -16%, arată analiza. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.