StiripesurseDiasporaMajoritatea nord-irlandezilor se opun unirii cu R. Irlanda

Majoritatea nord-irlandezilor se opun unirii cu R. Irlanda

Publicat:

O majoritate a electoratului din Irlanda de Nord s-ar opune unificării insulei Irlanda dacă un referendum în această privinţă ar avea loc mâine, indică un sondaj publicat marţi de cotidianul The Belfast Telegraph, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Unificarea Irlandei ar fi susţinută de numai 29% dintre alegătorii nord-irlandezi, în timp ce 52% s-ar opune acestui scenariu, arată studiul realizat de Universitatea din Liverpool şi Consiliul pentru Studii Sociale şi Economice britanic.

Citește și: UE amenință giganții IT cu reguli mult mai dure

Restul de 19% dintre cei intervievaţi au răspuns că nu ştiu cum ar vota. Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 2.000 de persoane în perioada 28 decembrie 2019-11 februarie 2020.

”Rezultatele sondajului oferă un antidot la recentele comentarii entuziaste despre iminenţa unificării irlandeze”, a explicat Jon Tonge, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Liverpool.


El a adăugat, totuşi, că sondajul indică o creştere de 2% a sprijinului pentru unificarea Irlandei comparativ cu anul 2017. Dacă această tendinţă se va menţine, atunci în termen de două decenii se va ajunge la o majoritate favorabilă unificării insulei Irlanda.

Sinn Fein, partid naţionalist irlandez prezent atât în Republica Irlanda, cât şi în provincia Irlanda de Nord, a anunţat că doreşte ca Londra să organizeze în termen de cinci ani un referendum pe acest subiect.

Citește și: UE amenință giganții IT cu reguli mult mai dure

Formaţiunea, care s-a plasat pe poziţia a doua, după Fianna Fail, la recentul scrutin legislativ din Irlanda, dar care a câştigat votul popular, militează pentru unificarea Republicii Irlanda şi provinciei britanice Irlanda de Nord, separate după ce Republica şi-a obţinut independenţa faţă de Regatul Unit în 1921.

Chestiunea unei reunificări a insulei Irlanda a revenit în actualitate odată cu Brexitul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.