StiripesurseDiasporaMalta : Manifestații cu afişe în memoria jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Malta : Manifestații cu afişe în memoria jurnalistei Daphne Caruana Galizia

Publicat:

Capitala malteză Valletta s-a trezit luni dimineaţa inundată cu afişe în memoria jurnalistei şi blogheriţei anticorupţie, Daphne Caruana Galizia, asasinată în urmă cu şase luni, în acelaşi timp cei doi fii ai ei denunţând la Londra lipsa de acţiune a guvernului maltez, informează France Presse, potrivit agerpres.

Afişele au fost plasate de #OccupyJustice, un grup militant condus de femei, şi reiau titluri de filme cunoscute, vizându-i pe premierul Joseph Muscat, pe şeful său de cabinet şi pe ministrul turismului.

Citește și : Curtea Supremă a SUA respinge apelul înaintat de Rod Blagojevich care a încercat să vândă locul lui Barack Obama în Senat

‘Daphne Caruana Galizia a fost asasinată pentru că denunţa cazuri de corupţie şocante. După şase luni nu avem încă nicio idee cine a ordonat această crimă şi nimeni nu şi-a asumat răspunderea politică pentru această crimă’, a menţionat OccupyJustice într-un comunicat.

Grupul a criticat de asemenea ‘oamenii josnici’ care guvernează Malta, o ţară în care statul de drept se află la un nivel ridicol şi periculos’.


La Londra, zeci de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei Maltei, purtând fotografii cu jurnalista asasinată cu hashtag-ul #JusticeForDaphne.

‘Ceea ce cerem noi este nu doar justiţie pentru această crimă, ci şi justiţie în cazul crimelor despre care a scris mama noastră’, a declarat pentru AFP fiul său Matthew Caruana Galizia, de 32 de ani, în cadrul acestei manifestaţii.

Citește și : Ministrul ungar de externe afirmă că George Soros poartă convorbiri la Bruxelles pentru a obţine pedepsirea Ungariei

‘În prezent, în Malta, avem dublă impunitate: atât pentru moartea mamei, cât şi pentru cazurile de corupţie despre care ea a scris’, adaugă el.

Însoţit de fratele său Paul, Matthew Caruana Galizia a descris împlinirea a şase luni de la uciderea mamei lor ca ‘a doua înmormântare’ şi a denunţat modul în care guvernul maltez a gestionat acest caz, calificându-l drept o ‘campanie de relaţii publice’. ‘Tot ce îi interesează este cum vede restul lumii aceasta şi cum să depăşească’ această situaţie, spune el.

Ancheta privind moartea jurnalistei este încă în curs de desfăşurare. Trei bărbaţi, inculpaţi la 5 decembrie, nu şi-au recunoscut vina în privinţa fabricării bombei cu care a fost ucisă jurnalista şi nici cea privind participarea la o organizaţie criminală.

Un alt grup de activişti maltezi a afişat postere pe străzile principale din Valletta cu cuvintele italiene ‘Il silenzio e Mafia’ (‘Tăcerea este Mafia’).

În cursul serii va avea loc o slujbă religioasă la Valletta, ce va fi oficiată de arhiepiscopul Maltei, Charles Scicluna, conform agenţiei de presă menţionate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.