StiripesurseDiasporaManifestanţi iranieni condamnaţi la moarte, sub 'tutela' a 100 de parlamentari...

Manifestanţi iranieni condamnaţi la moarte, sub ‘tutela’ a 100 de parlamentari francezi

Publicat:

O sută de deputaţi, senatori şi europarlamentari francezi ”de toate orientările politice” s-au oferit benevol să “tuteleze” fiecare câte un manifestant condamnat la moarte în Iran în urma protestelor care zdruncină această ţară de mai multe săptămâni, au anunţat marţi colective franceze pentru apărarea drepturilor omului în Iran, informează AFP, potrivit agerpres.

Prin aceste acţiuni de “tutelare” parlamentarii francezi doresc să “facă mai vizibilă soarta macabră” a iranienilor condamnaţi la moarte “pentru că au manifestat, au cântat sau au postat împotriva regimului”, au subliniat într-un comunicat aceste colective, amintind că aceşti condamnaţi “ar putea fi executaţi în orice moment”.

Citeşte şi: Comisia care anchetează asaltul de la Capitoliu recomandă INCULPAREA lui Trump – Black News

Amnesty International a anunţat vineri că cel puţin 26 de persoane riscă să fie executate în legătură cu manifestaţiile din Iran declanşate de moartea, pe 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după arestarea ei de către poliţia moravurilor, care i-a reproşat că a încălcat codul vestimentar strict impus femeilor şi care prevede portul valului în public.

Obiectivul acestor “luări sub tutelă” este de a face “maximum de zgomot pentru a pune o presiune diplomatică” şi a spera “la o suspendare a acestor execuţii”, a declarat avocata Chirinne Ardakani, membră a colectivului Iran Justice.


Iniţiativa a fost lansată în urmă cu două zile şi o sută de parlamentari francezi au acceptat deja să participe la ea. “Foarte repede mulţi deputaţi s-au manifestat” în susţinerea iniţiativei, a subliniat deputatul socialist Jerome Guedj.

În mod concret, fiecare dintre parlamentari este chemat să mediatizeze soarta condamnatului la moarte pe care îl tutelează, “prin întreprinderea unei munci de pledoarie activă şi constantă pe lângă toate autorităţile utile”, precizează comunicatul.

“Eu am ales să scriu pe Twitter în franceză şi în persană, pentru ca aceasta să poată fi citit de un număr cât mai mare” de persoane, a explicat deputatul de origine iraniană Hadrien Ghomi, din partea majorităţii prezidenţiale, Renaşterea.

“Acesta este un sprijin cu precădere simbolic”, a subliniat deputatul stângii radicale franceze Franţa Nesupusă (LFI), Arnaud Le Gall.

La rândul lor, colectivele îi sensibilizează pe parlamentari datorită informaţiilor pe care le adună, ce provin de la ONG-uri şi surse locale, cu privire la persoanele ce ar fi condamnate la moarte.

Informaţii uneori dificil de obţinut şi de verificat, după cum a demonstrat confuzia din jurul unui tweet al Clementinei Autain. Deputata LFI a afirmat, bazându-se pe informaţii adunate de colective, că Mehdi Mohammad Karami va fi executat marţi dimineaţa. Execuţie care în final nu a avut loc şi care a fost dezminţită la scurt timp pe Twitter de un bărbat ce se prezenta ca fiind un avocat apropiat de familiile victimelor.

Citeşte şi: Un vulcan din Ecuador a expulzează o coloană de cenuşă care afectează zone din capitala ţării – Black News

“Miza este de a avea informaţii ceva mai precise despre fiecare dintre aceşti condamnaţi la moarte”, subliniază Jerome Guedj.

Aceste tipuri de tutelă există de asemenea printre parlamentari germani, norvegieni şi canadieni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.