StiripesurseDiasporaManifestaţie la Paris împotriva relelor tratamente aplicate animalelor Se solicită...

Manifestaţie la Paris împotriva relelor tratamente aplicate animalelor Se solicită închiderea tuturor abatoarelor din Franţa

Publicat:

Câteva sute de activişti pentru drepturile animalelor şi militanţi vegani au defilat sâmbătă la Paris solicitând închiderea tuturor abatoarelor din Franţa, o ţară unde creşterea animalelor prin metode tradiţionale este încă un domeniu puternic, informează AFP, potrivit agerpres.

“Marşul roşu”, denumit astfel după culoare tricourilor purtate de manifestanţi, a reunit între 3.000 şi 4.000 de persoane, potrivit organizatorilor, care au bătut din tobe şi au strigat sloganuri precum ”Coşmarul trebuie să înceteze, să închidem abatoarele” sau ”Opriţi sângele vărsat!”.

Citește și : Au început PROTESTELE la Chișinău: Vladimir Plahotniuc cere alegerea unui nou președinte

Protestatarii au purtat pancarte pe care erau desenate găini, raţe, gâşte, vaci şi porci şi pe care se puteau citi mesaje precum ”în spatele fiecărei bucăţi de carne se află o fiinţă sensibilă”.

Drapele cu însemnele Partidului Animalist – care şi-a majorat scorul cu 2,2% din voturi la recentele alegeri europene – şi ale asociaţiilor care luptă pentru drepturile animalelor precum L-214, care a chemat oamenii la protest, Action Antispéciste sau One Voice, erau, de asemenea, vizibile deasupra procesiunii.


În momentul plecării din Piaţa Republicii, statuia Marianne – simbol al Republicii franceze de la Revoluţie – a fost stropită cu un lichid asemănător sângelui de circa 10 militanţi antispecisism – care se opun oricărei ierarhii în ceea ce priveşte speciile -, interogaţi ulterior de forţele de ordine.

“Ne aflăm aici pentru a susţine că dacă un individ este diferit de noi nu valorează mai puţin. În ziua de astăzi, plăcerea noastră gustativă valorează mai mult ca viaţa animalelor”, a declarat pentru AFP Hugo Bouxom, referent în cadrul asociaţiei L214.

“Problema protecţiei animalelor a ajuns astăzi la un consens. Este momentul să legiferăm, să abolim cele mai nocive practici precum creşterea păsărilor domestice în cuşti şi timpul prea lung de transport al animalelor în ambarcaţiuni sau camioane”, a estimat acesta.

Citește și : Președintele interimar al Rep. Moldova anunţă alegeri anticipate pentru 6 septembrie

Au fost, de asemenea, prezenţi la eveniment militanţi pentru drepturile animalelor de la ”Boucherie Abolition”, care luptă pentru desfiinţarea crescătoriilor de animale, denunţând un ”holocaust”, ”o crimă pentru umanitate” sau chiar ”un genocid”.

De mai multe luni, actele de vandalism şi incidentele împotriva fermelor se multiplică, dar şi împotriva măcelăriilor şi comerţului cu produse din carne. Doi militanţi pentur drepturile animalelor riscă o pedeapsă între trei şi şase luni de închisoare cu suspendare după ce au fost judecaţi marţi pentru agresiunea unei măcelării bio la începutul lunii mai, la Paris.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.