StiripesurseDiasporaManifestație la Praga împotriva guvernului ceh, a UE şi a NATO

Manifestație la Praga împotriva guvernului ceh, a UE şi a NATO

Publicat:

Aproximativ 70.000 de persoane au protestat sâmbătă la Praga împotriva guvernului ceh, cerând coaliţiei aflate la putere să ia măsuri pentru a controla preţurile tot mai mari la energie şi exprimându-şi opoziţia faţă de Uniunea Europeană şi NATO, potrivit AFP, scrie , potrivit agerpres

Organizatorii demonstraţiei, membri ai unor forţe politice radicale – atât de extremă-dreapta, cât şi Partidul Comunist -, au spus că Republica Cehă, ţară care deţine în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE, ar trebui să fie neutră din punct de vedere militar şi să-şi asigure contracte directe cu furnizori de gaz, inclusiv cu Rusia.

Poliţia estimează la 70.000 numărul protestatarilor în cursul după-amiezii.

“Scopul demonstraţiei noastre este de a cere o schimbare, în special rezolvarea problemei preţurilor la energie, mai ales la electricitate şi gaz, care ne va distruge economia în această toamnă”, a spus unul dintre organizatorii evenimentului, Jiri Havel, citat de site-ul de ştiri iDNES.cz.


Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Protestul din Piaţa Václav, situată în centrul oraşului, are loc la o zi după ce guvernul a supravieţuit unei moţiuni de cenzură, în contextul în care opoziţia acuză lipsa unor măsuri împotriva creşterii inflaţiei şi a preţurilor la energie.

Moţiunea de cenzură a arătat cum criza energetică din Europa alimentează instabilitatea politică în contextul în care preţurile tot mai mari la energie amplifică inflaţia, situată deja la niveluri record în ultimele trei decenii.

Premierul Petr Fiala, care conduce o coaliţie de centru-dreapta formată din cinci partide, a declarat sâmbătă agenţiei de presă CTK că protestarilor nu le pasă de interesele ţării.

“Protestul din Piaţa Václav a fost organizat de forţe politice care sunt pro-ruse, care sunt apropiate de poziţii extreme şi sunt împotriva intereselor Republicii Cehe”, a declarat el.

Citește și : Episcopul grec Chrysostomos de Dodoni: ‘O femeie nu este violată fără să vrea’

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.