StiripesurseDiasporaManifestaţie la Praga în sprijinul protestatarilor din Belarus

Manifestaţie la Praga în sprijinul protestatarilor din Belarus

Publicat:

Aproximativ o mie de persoane s-au adunat duminică, la Praga, pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de protestatarii din Belarus care cer demisia preşedintelui Aleksandr Lukaşenko invocând realegerea sa frauduloasă la scrutinul prezidenţial de acum o săptămână, informează Reuters, scrie agerpres.

Un steag alb-roşu al Belarusului a fost plasat în centrul unei inimi formate de oameni adunaţi în Piaţa Oraşului Vechi din capitala Cehiei. Unii manifestanţi fluturau steaguri, în timp ce alţii afişau pancarte cu sloganuri precum “Belarus liber” sau portrete ale Svetlanei Tihanovskaia, rivala preşedintelui Lukaşenko la recentele alegeri.

Citește și : Preşedintele libanez Aoun pare să nu excludă total o pace cu Israelul

“Am venit azi în sprijinul naţiunii mele. Am încredere (că ei vor reuşi) şi le trimit o mulţime de sărutări”, a declarat Hana din Zhlobin (Belarus), care a refuzat să îşi dezvăluie numele de familie.

Prim-ministrul ceh Andrej Babis a cerut Uniunii Europene să ajute Belarusul, reamintind înăbuşirea protestelor ca urmare a invaziei militare a Cehiei de către Rusia în 1968, precum şi
răsturnarea paşnică a regimului comunist din 1989. “Belarusul nu trebuie să experimenteze ceea ce noi am trăit în 1968”, a scris, pe Twitter, şeful executivului de la Praga.


Citește și : Cutremur de 5,2 grade în nord-vestul statului Chile

Rusia a declarat duminică că va oferi sprijin militar preşedintelui Lukaşenko dacă va fi nevoie.

Mai devreme în cursul zilei de duminică, protestatarii au umplut centrul capitalei Minsk scandând “Demisia!” în cel mai amplu protest de până acum împotriva rezultatelor scrutinului de duminica trecută, în care preşedintele Lukaşenko, la putere de 26 de ani, a fost reales pentru un nou mandat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.