StiripesurseExterneManifestaţie pro-UE în Georgia înainte de învestirea noului preşedinte contestat

Manifestaţie pro-UE în Georgia înainte de învestirea noului preşedinte contestat

Publicat:

Mii de manifestanţi proeuropeni s-au adunat sâmbătă la Tbilisi pentru a protesta împotriva guvernului, în ajunul învestirii în funcţie a noului preşedinte al Georgiei, a cărui numire este contestată de opoziţie, relatează AFP.

Manifestanţii au format un lanţ uman de-a lungul râului din centrul Tbilisi, unii înfăşuraţi în drapele georgiene şi ale UE. Alţii au desfăşurat un banner care cerea “eliberarea deţinuţilor politici”, au constatat jurnaliştii AFP, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Protestatarii au cerut eliberarea persoanelor deţinute în timpul manifestaţiilor precedente şi organizarea de noi alegeri legislative.

“Toată lumea trebuie să înţeleagă că protestele nu se vor încheia atâta timp cât toate cererile nu vor fi satisfăcute”, a declarat pentru AFP un participant la protest, Teimuraz Ţiklauri, student în relaţii internaţionale.


Statul din Caucaz a fost aruncat într-o criză legislativă după alegerile legislative din octombrie în care partidul la putere Visul georgian a fost dat câştigător, dar opoziţia prooccidentală a denunţat nereguli grave.

Decizia autorităţilor de a suspenda procesul de aderare la UE până în 2028 a turnat gaz peste foc, provocând mai multe săptămâni de manifestaţii proeuropene, dintre care unele au fost dispersate de poliţie.

Ţara se pregăteşte de învestirea, duminică, a noului preşedinte loial Visului georgian, Miheil Kavelaşvili, cunoscut pentru luările sale de poziţie ultraconservatoare şi antioccidentale.

Deşi puterile preşedinţiei sunt limitate în Georgia, învestirea ar urma să provoace o nouă mobilizare susţinătorilor unei aderări rapide la UE, cu atât mai mult cu cât preşedinta la final de mandat, Salomé Zourabichvili, a anunţat că refuză să-şi încheie mandatul dacă nu se organizează noi alegeri legislative.

Această fostă diplomată franceză este în conflict cu guvernul şi dă asigurări că este singura reprezentantă legitimă a puterii. Ea i-a susţinut pe manifestanţi şi s-a alăturat lanţului uman de la Tbilisi sâmbătă, potrivit televiziunii georgiene.

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Învestirea noului preşedinte “nu va avea nicio semnificaţie”, a declarat pentru AFP o manifestantă, Natia, de 27 de ani, laureată a facultăţii de ştiinţe politice.

“Kavelaşvili nu va fi niciodată preşedintele Georgiei. După cum Visul georgian nu va fi niciodată forţa conducătoare a ţării, pentru că nu este vorba despre un guvern legitim”, a afirmat ea.

Visul georgian, acuzat de criticii săi de derivă autoritară, dezminte în ceea ce-l priveşte orice fraudă la legislative şi acuză opoziţia că vrea să provoace o revoluţie, care ar fi finanţată din străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

Tofan îşi avertizează miniştrii: ‘Dacă nu voi vedea rezultate, vor urma schimbări’

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, afirmă că este pregătit să propună schimbări în echipa guvernamentală dacă ministerele nu vor livra rezultate. Declarațiile au fost făcute...

Vasile Tofan: Apropierea dintre cele două maluri va fi abordată pașnic și etapizat

Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare. Vom menține pacea și stabilitatea pe ambele maluri și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.