StiripesurseDiasporaManifestații la Bruxelles împotriva unui proiect de reformă a pensiilor al...

Manifestații la Bruxelles împotriva unui proiect de reformă a pensiilor al guvernului

Publicat:

Aproximativ 25.000 de persoane au manifestat, marţi la Bruxelles, la apelul sindicatelor împotriva unui proiect de reformă a pensiilor al guvernului belgian, sistem acuzat că duce la sărăcirea viitorilor pensionari, relatează AFP.

Acest sistem de pensionare pe puncte, pe care guvernul de centru-dreapta doreşte să-l stabilească până în 2025, ar induce potrivit criticilor ‘incertitudinea pentru viitorii pensionari’, care nu vor cunoaşte valoarea pensiei înainte de sfârşitul duratei active pe piaţa forţei de muncă, potrivit agerpres .

Potrivit preşedintelui sindicatului creştin CSC Marc Leemans, citat de agenţia Belga, unele pensii vor scădea cu 250 până la 300 euro pe lună prin această reformă.

Citește și : Sfârșit de campanie stranie în Catalonia. O videoconferinţă a lui Carles Puigdemont transmisă simultan la 100 de mitinguri

Principalele trei sindicate belgiene – FGTB (socialist), CSC (creştin) şi CGSLB (liberal) – au lansat un apel la manifestaţii dimineaţă, în centrul oraşului. Aleşi ai opoziţiei, ai Partidului Socialist şi ecologişti s-au alăturat manifestaţiei.


În timp ce vârsta de pensionare trebuie prelungită de la 65 de ani la 67 de ani până în 2030 în Belgia, manifestanţii se tem că pensionarea pe puncte nu va implica o prelungire a carierei profesionale.

”Oamenii vor să lucreze mai mult, dar în ce condiţii?”, a indicat Jean-Pascal Mabille, secretar general al sindicatului Mutualitatea Socialistă (Solidaris), intervievat de canalul public RTBF.

Premierul belgian Charles Michel a promis marţi ”eforturi suplimentare (…) pentru a explica deciziile luate pentru populaţie, astfel încât oamenii să nu fie îngrijoraţi”. El a acuzat sindicatele şi opoziţia că ”provoacă teamă răspândind minciuni”.

Ministrul belgian al pensiilor Daniel Bacquelaine va prezenta în curând textul de lege specificând modul în care va fi luată în considerare natura muncii în viitorul sistem pentru pensionare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.