StiripesurseDiasporaMarea Britanie a autorizat vaccinul Novavax, al cincilea ser aprobat în...

Marea Britanie a autorizat vaccinul Novavax, al cincilea ser aprobat în această ţară

Publicat:

Marea Britanie a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Novavax, care devine astfel cel de-al cincilea ser inclus în arsenalul britanic utilizat împotriva noului coronavirus, a anunţat guvernul de la Londra, citat de AFP, potrivit agerpres.  

Marea Britanie, una dintre ţările cele mai grav afectate de pandemia de COVID-19, cu peste 157.000 de decese asociate acestei boli, a autorizat deja vaccinurile dezvoltate de companiile AstraZeneca, Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson&Johnson (ser monodoză).

Citește și : Defrişările din pădurea amazoniană au ajuns la un nivel record

Autorizarea condiţionată emisă joi vizează doar Marea Britanie, întrucât vaccinul Novavax a fost deja autorizat în Irlanda de Nord printr-o decizie a Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) din 20 decembrie 2021.

“Sunt încântată să confirm că aprobarea vaccinului produs de laboratorul american Novavax a fost acordată, permiţând accesul la cel de-al cincilea vaccin pentru a ne proteja de COVID-19”, a declarat June Raine, care ocupă funcţia de director general al Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi a produselor medicale din Marea Britanie (MHRA).


Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, serul creat de Novavax utilizează o tehnologie considerată clasică, similară celei folosite pentru producerea vaccinurilor împotriva hepatitei B şi a tusei convulsive, care datează de câteva decenii şi sunt utilizate pe scară largă în lume.

Serul produs de Novavax este un vaccin “sub-unitar” bazat pe proteine recombinate, care declanşează o reacţie imunitară, fără prezenţa unui virus.

Citește și : Comisia Europeană propune prelungirea folosirii certificatului verde

Vaccinul Novavax, care se administrează în două doze la interval de trei săptămâni, a fost autorizat de MHRA pentru persoanele de peste 18 ani, în condiţiile în care 84% din populaţia de peste 12 ani din Marea Britanie a primit deja cel puţin două doze de vaccin anti-COVID-19.

Comitetul care coordonează campania de vaccinare (JCVI) din Marea Britanie urmează să decidă felul în care vaccinul Novavax va fi utilizat în campania de imunizare din această ţară, a precizat ministrul britanic al Sănătăţii, Sajid Javid.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.