StiripesurseDiasporaMarea Britanie : O adolescentă de 16 ani a fost...

Marea Britanie : O adolescentă de 16 ani a fost condamnată la închisoare pe VIAȚĂ pentru uciderea unei fetiţe de şapte ani

Publicat:

O adolescentă de 16 ani din Marea Britanie a fost condamnată vineri la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de şapte ani, într-un caz care a generat multă emoţie în Regatul Unit, transmite agerpres .

“Gravitatea faptelor, uciderea unui copil, vorbeşte de la sine”, a declarat judecătorul la proces. “Nivelul de pericol pe care îl reprezentaţi rămâne foarte ridicat”, a adăugat el, adresându-se adolescentei.

Acuzata, care a susţinut că a fost vorba de omucidere din culpă pe un fond de responsabilitate diminuată, a apărut în sala de judecată prin videoconferinţă. În schimb, părinţii victimei au fost prezenţi la tribunal.

Citește și : Rusia şi Sudanul au semnat un acord de cooperare în industria nucleară pentru uz civil

Micuţa Katie Rough a fost găsită la 9 ianuarie a.c. pe un câmp din apropierea oraşului York din nordul Angliei cu răni grave la gât şi piept. A fost transportată la spital, unde i s-a constatat decesul. Cea care a sesizat autorităţile a fost chiar adolescenta, care avea 15 ani în momentul faptelor şi la sosirea poliţiei era plină de sânge şi avea asupra ei o armă albă.


Rapoartele psihiatrice prezentate în instanţă au stabilit că avea “credinţe iraţionale” şi suferea de probleme de sănătate mintală dinainte cu cel puţin un an de comiterea crimei. Potrivit avocatului său, ea a fost “ghidată de gânduri delirante că victima s-ar putea să nu fie fiinţă umană şi ar putea fi controlată de forţe ostile”, având totodată convingerea că unele persoane sunt “roboţi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.