StiripesurseDiasporaMarea Britanie anunţă sancţiuni împotriva oligarhului rus Vladimir Potanin

Marea Britanie anunţă sancţiuni împotriva oligarhului rus Vladimir Potanin

Publicat:

Marea Britanie a anunţat miercuri sancţiuni împotriva lui Vladimir Potanin, al doilea cel mai bogat om din Rusia, şi a altor membri din cercul de apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, ca represalii pentru invazia rusă din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

În vârstă de 61 de ani, Vladimir Potanin este unul dintre cei mai puternici şi cunoscuţi oligarhi ai Rusiei. Apropiat al lui Vladimir Putin, el a fost în 2021 a doua cea mai bogată personalitate din Rusia, cu o avere estimată la 27 de miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes.

Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

El este proprietarul şi fondatorul fondului de investiţii Interros, care a cumpărat banca rusă Rosbank după vânzarea acesteia de către Société Générale, care era acţionar majoritar.

“Atâta vreme cât Putin va continua atacul său îngrozitor asupra Ucrainei, vom folosi sancţiunile pentru a slăbi maşinăria de război rusă”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic, într-un comunicat.


Noile sancţiuni anunţate miercuri – îngheţarea activelor şi interdicţia de a rămâne pe teritoriul britanic – o vizează şi pe Anna Ţivileva, o verişoară a lui Vladimir Putin, care conduce grupul minier JSC Kolmar Group. Soţul ei, Serghei Ţivilev, şi compania ei au fost, de asemenea, sancţionaţi.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina pe 24 februarie, Londra a sancţionat peste 1.000 de persoane şi 120 de companii.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.