StiripesurseDiasporaMarea Britanie își doreşte un acord de securitate post-Brexit cu UE

Marea Britanie își doreşte un acord de securitate post-Brexit cu UE

Publicat:

Guvernul Regatului Unit doreşte un acord de securitate cu Uniunea Europeană, pentru a putea continua după Brexit colaborarea în combaterea criminalităţii şi a terorismului. AFP a preluat un comunicat difuzat duminică la Londra, înaintea unui document de lucru pe aceeaşi temă care urmează să fie dat publicităţii luni. 

“Un tratat ar furniza o bază legală pentru colaborarea în domeniile poliţiei, securităţii şi dreptului penal după ieşirea noastră din UE”, explică executivul britanic în comunicat. De asemenea, s-ar evita printr-un astfel de acord “lacunele operaţionale” după momentul din martie 2019 când urmează să aibă loc aşa-numitul Brexit – retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Documentul de lucru de luni va urma unor puncte de vedere deja exprimate de Londra referitor la relaţiile vamale cu UE, la frontiera terestră dintre Republica Irlanda şi Irlanda de Nord – parte a Regatului Unit – şi la cooperarea în domeniul apărării. A rămas de clarificat în special poziţia privind Europol, agenţia europeană prin care statele membre ale Uniunii cooperează pentru lupta împotriva criminalităţii transnaţionale şi a terorismului.

“O cooperare internaţională eficace este absolut crucială atât pentru Regatul Unit, cât şi pentru Uniunea Europeană, iar noi dorim să menţinem securitatea cetăţenilor noştri şi să aducem infractorii în faţa justiţiei”, a declarat David Davis, ministrul britanic pentru Brexit, citat în comunicat. “Avem deja un nivel aprofundat de colaborare cu UE în problemele de securitate şi este în interesul nostru reciproc să găsim mijloacele de a îmbunătăţi” această colaborare, a mai spus el.

Următorul discurs important despre Brexit va fi susţinut de premierul britanic, Theresa May, pe 22 septembrie la Florenţa, cu trei zile înainte de începerea celei de-a patra runde de negocieri între UE şi Regatul Unit, care va avea loc la Bruxelles.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.