StiripesurseDiasporaMarea Britanie îşi modifică legislaţia pentru a impune sancţiuni mai aspre...

Marea Britanie îşi modifică legislaţia pentru a impune sancţiuni mai aspre împotriva Rusiei

Publicat:

Marea Britanie a adoptat joi legislaţia care îi permite să îşi înăsprească regimul de sancţiuni împotriva Rusiei, menit a contribui la descurajarea Moscovei de a invada Ucraina, a anunţat guvernul britanic, potrivit AFP şi agerpres.

Anunţat de luna trecută, acest nou regim urmăreşte să permită Marii Britanii, criticată pentru că mult timp a închis ochii în privinţa afluxului de bani ruşi de pe teritoriul său, să ţintească interesele legate direct de Kremlin.

Citeşte şi: Bombardiere strategice americane B-52 au ajuns în Marea Britanie – Black News

“Marea Britanie poate acum să îi sancţioneze nu doar pe cei care sunt legaţi direct de destabilizarea Ucrainei, dar şi entităţi afiliate guvernului Rusiei şi companii de importanţă strategică şi economică pentru guvernul rus”, se subliniază într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, care oferă ca exemple sectoare precum cel chimic, apărarea sau serviciile financiare.

“Marea Britanie este hotărâtă în sprijinul său faţă de suveranitatea Ucrainei şi dreptul acesteia la autodeterminare”, a declarat ministrul de externe Liz Truss.


“Facem apel la Rusia să detensioneze situaţia şi să aleagă calea diplomaţiei”, a adăugat ea, completând că “în cazul în care Rusia persistă în agresiunea sa faţă de Ucraina, Marea Britanie şi partenerii săi nu vor ezita să acţioneze”.

Citeşte şi: UE deplânge încercările Rusiei de o diviza – Black News

În cadrul unei deplasări joi la Moscova, şefa diplomaţiei britanice a făcut apel la Rusia să îşi retragă trupele concentrate în apropiere de frontierele Ucrainei, pentru a permite detensionarea relaţiei dintre Kremlin şi statele occidentale, care se tem de o operaţiune militară rusă împotriva Kievului.

Omologul său rus Serghei Lavrov a spus că întâlnirea cu Liz Truss a fost “o discuţie între un surd şi un mut”, afirmând că şefa diplomaţiei britanice “nu a auzit” explicaţiile “cât se poate de detaliate” ale Rusiei cu privire la îngrijorările sale faţă de extinderea NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.