StiripesurseDiasporaMarea Britanie : Iulia Skripal declară că se simte 'din ce...

Marea Britanie : Iulia Skripal declară că se simte ‘din ce în ce mai bine’

Publicat:

Iulia Skripal a ieşit joi din tăcere, anunţând că se simte ‘din ce în ce mai bine’, în prima sa declaraţie după spitalizarea survenită în ziua de 4 martie, când a fost otrăvită, împreună cu tatăl său Serghei, un fost spion rus, cu un agent neurotoxic la Salisbury, în Marea Britanie, notează AFP, scrie agerpres.

‘M-am trezit acum mai mult de o săptămână şi sunt fericită să spun că mă simt din ce în ce mai bine cu fiecare zi’, a declarat Iulia Skripal, citată într-un comunicat transmis de poliţia britanică.

Citește și : ONU cere Ungariei să pună capăt discursului motivat de ură împotriva minorităţilor și să protejeze migranții

‘Sunt recunoscătoare pentru interesul pe care îl suscit şi pentru numeroasele mesaje de susţinere pe care le-am primit. Sunt sigură că înţelegeţi că tot acest caz poate fi destabilizator şi sper că îmi veţi respecta viaţa privată şi pe cea a familiei mele în timpul convalescenţei mele’, a adăugat ea.

Potrivit informaţiilor comunicate săptămâna trecută de spitalul din Salisbury, Serghei Skripal se află în continuare în stare critică, dar stabilă.


Întrebat în legătură cu comunicatul Iuliei Skripal, ambasadorul rus la Londra, Aleksandr Iakovenko, a declarat, într-o conferinţă de presă, că este ‘fericit să-şi felicite compatrioţii pentru faptul că se simt bine’.

El a reiterat că Rusia respinge orice implicare în atacul a cărui responsabilitate îi este atribuită de Londra şi de aliaţii acesteia.

Iakovenko a declarat că ‘nu este adevărat’ că Rusia avea un motiv pentru a-l ucide pe fostul agent dublu, şi a mai afirmat că ţara sa nu a produs niciodată un agent neurotoxic denumit ‘Noviciok’, identificat de Marea Britanie ca fiind folosit pentru otrăvirea celor doi Skripal.

‘Toată povestea cu Noviciok a început în SUA în anii 1990. Noi nu l-am produs niciodată, n-am deţinut niciodată Noviciok’, a susţinut ambasadorul rus. ‘Este o creaţie a anumitor altor ţări şi a anumitor oameni de ştiinţă’, a adăugat el.

Televiziunea publică rusă a difuzat joi o înregistrare audio prezentată ca fiind o discuţie telefonică între Iulia Skripal şi verişoara sa Viktoria. În scurta conversaţie, purtată în limba rusă, Iulia afirmă că ea şi tatăl ei sunt în faza de refacere şi că ea va putea ieşi în curând din spital.

Citește și : Polonia : Miniştrii își donează primele pentru opere sociale (Jaroslaw Kaczynski)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.