StiripesurseDiasporaMarea Britanie va avea temperaturi de peste 40 de grade în...

Marea Britanie va avea temperaturi de peste 40 de grade în timpul verii chiar dacă încălzirea climei globale va avea o creştere de doar 1,5 grade Celsius

Publicat:

Marea Britanie riscă temperaturi estivale care vor depăşi valori de 40°C chiar dacă încălzirea climei globale de pe Terra se va limita la o creştere de doar 1,5 grade Celsius, au avertizat joi meteorologii din această ţară, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Acest prag corespunde obiectivului mai ambiţios fixat prin Acordul de la Paris pentru a limita încălzirea climei de pe Terra în raport cu era preindustrială şi pe care preşedinţia britanică a COP26, conferinţa ONU pentru schimbări climatice programată în noiembrie la Glasgow, speră să îl “ţină în viaţă”. Potrivit mai multor oameni de ştiinţă, acest prag ar fi fost însă deja depăşit şi imposibil de respectat.

Citește și : Comisia Europeană a semnat un contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19

Cu ocazia publicării, joi, a unui raport despre clima britanică pe anul 2020, directorul general al Royal Meteorological Society, Liz Bentley, a subliniat că planeta noastră se confruntă deja cu valuri extreme de căldură ce rezultă dintr-o încălzire a climei globale cu 1,1°C-1,2°C.

“Dacă adăugăm încă 0,3°C, aceste valuri de căldură vor deveni tot mai intense – vom vedea cel mai probabil valori de 40°C în Marea Britanie, deşi noi nu am cunoscut niciodată acest gen de temperaturi”, a declarat ea.


Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată de meteorologii din Marea Britanie este de 38,7°C. Acest record a fost atins pe 25 iulie 2019 în Cambridge.

“Atingând pragul de 1,5°C de încălzire climatică, temperatura de 40°C în Marea Britanie nu va fi un lucru pe care îl vom vedea doar o dată sau de două ori, ci va deveni ceva pe care îl vom vedea cu regularitate”, a adăugat ea.

Mike Kendon, autorul raportului, a declarat pentru BBC că temperatura de 40°C în Marea Britanie este “plauzibilă”, subliniind faptul că încălzirea climei se manifestă deja în această ţară, precum şi în restul lumii.

Potrivit raportului, 2020 ocupă locul al treilea în topul celor mai călduroşi ani de la debutul măsurătorilor meteorologice, locul al cincilea în topul celor mai umezi ani şi locul al optulea în clasamentul celor mai însoriţi ani din Marea Britanie.

Temperatura medie din timpul iernii a fost de 5,3°C, cu 1,6°C peste media observată între anii 1981 şi 2010.

Citește și : Un minor palestinian, împuşcat mortal de soldaţi israelieni în Cisiordania ocupată

 

Cu o temperatură de 34°C atinsă şase zile consecutive în debutul lunii august 2020, sudul Angliei s-a confruntat cu unul dintre cele mai importante valuri de căldură din ultimii 60 de ani.

Potrivit lui Mike Kendon, pragul de temperatură de 34°C a fost depăşit în şapte dintre ultimii zece ani în Marea Britanie. Acelaşi prag fusese depăşit doar în şapte din ultimii 50 de ani precedenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.