StiripesurseDiasporaMarea Britanie va dezvălui criteriile de performanţă pentru achiziţia de teste...

Marea Britanie va dezvălui criteriile de performanţă pentru achiziţia de teste de anticorpi

Publicat:

Autorităţile britanice vor anunţa în cursul acestei săptămâni criteriile de aprobare pentru companiile care oferă spre vânzare noi teste pentru anticorpii produşi în urma infectării organismului cu noul coronavirus, teste considerate extrem de importante pentru relaxarea măsurilor de izolare luate la nivelul întregii ţări, transmite marţi Reuters, scrie agerpres.

Testele de anticorpi indică dacă oamenii au fost infectaţi cu noul coronavirus şi au dezvoltat imunitate – caz în care ar putea să se întoarcă la muncă.

Citește și : Trump a rămas fără purtător de cuvânt. Stephanie Grisham se întoarce în echipa Primei Doamne

Guvernul de la Londra a comandat 17,5 milioane de astfel de teste, însă ministrul sănătăţii, Matt Hancock, a declarat că unele astfel de teste au avut rezultate foarte slabe în procesul de verificare a preciziei. Un astfel de test a oferit în trei cazuri din patru rezultate eronate.

Brigette Bard, director executiv al firmei de echipamente de testare şi diagnosticare BioSure, a precizat că testul conceput de compania sa pentru a putea fi realizat de acasă, pe loc, fără a avea nevoie de asistenţă medicală, nu a putut fi verificat decât formal, preliminar, pentru că încă nu sunt cunoscute criteriile oficiale de aprobare.


“Cum pot să elimine teste când nu există nicio specificare (cu privire la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească), chiar nu-mi dau seama. Noi le-am solicitat să ne spună ce să facem. Avem un test gata (…) Trebuie să ne asigurăm că testul nostru va îndeplini criteriile de aprobare, însă ei nu ne-au spus care sunt acestea”, a susţinut ea.

BioSure produce un test HIV ce poate fi făcut acasă, fără asistenţă medicală, încă din 2015, iar Brigette Bard s-a întâlnit cu premierul britanic Boris Johnson în luna martie pentru a discuta despre noul test COVID-19 produs de companie.

Citeşte şi:  Lavrov consideră că afirmaţiile lui Zelenski demonstrează că 'regimul' ucrainean este o 'ameninţare'

Testele ce pot fi făcute acasă, în acest caz dintr-o picătură de sânge obţinută prin înţeparea buricului unui deget, sunt concepute pentru a fi citite pe loc, de orice persoană, în timp ce celelalte tipuri de teste oferă rezultate după analize desfăşurate de personal specializat, în laborator.

Bard a mai precizat că verificările pe care le-au făcut în laborator asupra acestui tip de teste au dat rezultate bune, însă compania sa trebuie să cunoască exact ce dimensiune trebuie să aibă şi ce obiective trebuie să respecte aceste verificări, precum şi ce nivel de precizie al testelor va fi acceptat de autorităţi pentru ca testele de anticorpi să fie achiziţionate.

Citește și : Israelul introduce obligativitatea portului măştilor în public

Doris-Ann Williams, director executiv al Asociaţiei British In Vitro Diagnostic, a precizat că aceste clarificări vor fi făcute în curând.

“Specificările necesare pentru aceste teste vor fi anunţate în cursul acestei săptămâni de către Agenţia de reglementare a produselor medicale şi de îngrijire a sănătăţii (Medicines and Healthcare products Regulatory Agency – MHRA), fapt care va ajuta companiile să înţeleagă criteriile tehnice de performanţă pe care trebuie să le îndeplinească kiturile lor de testare”, explică ea într-un mesaj prin e-mail.

La rândul său, MHRA a anunţat că lucrează la lista de specificaţii, dar a refuzat să ofere un orizont temporar concret.

Odată ce criteriile vor fi stabilite clar, noile teste vor fi verificate timp de 1 – 2 săptămâni, iar apoi compania BioSure va începe producţia lor în masă, cu obiectivul de a atinge o rată de producţie de 1 milion de teste pe lună, conform lui Brigette Bard.

Citeşte şi:  ECDC a publicat concluzii despre pandemia de COVID-19

“Dacă testele noastre nu vor reuşi să îndeplinească criteriile, atunci nu pot ajunge pe piaţă”, a mai precizat ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un șofer moldovean de TIR a fost înjunghiat în Italia

Un șofer moldovean de TIR, în vârstă de 46 de ani, a fost rănit într-un atac cu cuțitul petrecut într-o stație de servicii din...

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.