StiripesurseȘtirile zileiMareşalul Haftar începe retragerea trupelor din Tripoli

Mareşalul Haftar începe retragerea trupelor din Tripoli

Publicat:

Forţele conduse de mareşalul Khalifa Haftar (foto) au anunţat marţi că s-au retras din mai multe zone disputate ale capitalei Libiei, Tripoli, la o zi după ce au pierdut controlul asupra unei baze militare importante, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Ahmed al-Mesmari, purtător de cuvânt al Armatei Naţionale Libiene (LNA), forţele mareşalului Haftar, a declarat într-un discurs televizat că LNA ”s-a repoziţionat şi a redistribuit trupe pe fronturile de luptă din Tripoli”.

Citeşte şi: O tătăroaică din Crimeea este numită într-o funcţie-cheie la Kiev

În plus, LNA s-a retras din mai multe zone dens populate, înaintea sărbătorii musulmane din acest weekend Eid al-Fitr, a adăugat Al-Mesmari.

În Libia are loc un conflict între forţele guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi cele ale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.


Mareşalul Khalifa Haftar este susţinut de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iordania, în timp ce GNA beneficiază de sprijinul Turciei.

GNA a preluat, luni, controlul asupra bazei aeriene Al-Watiya, situată în apropiere de Tripoli şi devenită un bastion al forţelor lui Haftar. În luna aprilie, GNA a recapturat alte două oraşe strategice aflate la vest de capitala Tripoli.

Citeşte şi: Venit minim de bază pentru familiile nevoiaşe spaniole

Ministrul de interne libian Fathi Bashagha a scris pe Twitter că ”şansele de succes ale lui Haftar sunt în prezent zero”, după ce LNA a pierdut baza Al-Watiya.

Violenţele dintre cele două tabere s-au intensificat în ultimele săptămâni, în pofida apelurilor internaţionale pentru crearea unui coridor umanitar în Libia în contextul pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aviația din Moldova va declara emisiile

Aviația din Republica Moldova va fi obligată să declare cantitatea de gaze cu efect de seră pe care o generează. Citește și: Majoritatea moldovenilor își...

Construcția podului peste Nistru de la Cosăuți–Yampil, relansată cu sprijin european

Relansarea proiectului de construcție a podului transfrontalier Cosăuți, Republica Moldova  – Yampil, Ucraina a fost unul dintre subiectele discutate de viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și...

ODA oferă garanții financiare pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei

Ministerul Energiei a organizat astăzi la Chișinău o reuniune dedicată elaborării unor mecanisme de sprijinire a investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice...

Consumatorii din Mereni și Corjova rămân temporar fără gaz

Locuitorii din satul Mereni, raionul Anenii Noi, și cei din satul Corjova, raionul Criuleni, vor rămâne temporar fără gaze naturale începând cu data de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.