StiripesurseCultură și MediaDiverseMarile case de discuri au deschis un proces împotriva serviciilor care...

Marile case de discuri au deschis un proces împotriva serviciilor care generează cântece cu ajutorul AI

Publicat:

Marile case de discuri au deschis un proces împotriva serviciilor care generează cântece cu ajutorul AI

Marile case de discuri au deschis luni un proces împotriva a două start-upuri specializate în inteligenţa artificială (AI) muzicală, acuzându-le că au utilizat cântece protejate prin legea drepturilor de autor pentru a-şi pune la punct tehnologiile, adăugându-se astfel la numeroasele plângeri similare depuse de alţi artişti împotriva companiilor de AI generativă, informează AFP.

Recording Industry Association of America (RIAA), care reprezintă interesele unor case de discuri majore, precum Sony Music Entertainment, Universal Music Group (UMG) şi Warner Records, a depus o plângere separată împotriva Suno şi Udio, două servicii online care permit generarea de muzică pornind de la o simplă cerere formulată în limbaj curent („prompt”), potrivit stiripesurse.

Citește și: Mai marii Europei s-au înţeles: Ursula von der Leyen rămâne şefa Comisiei Europene

Cele două „servicii fără licenţă pretind că este „corect” să copieze munca unui artist şi să o exploateze pentru profitul lor fără consimţământ şi fără plată”, a declarat CEO-ul RIAA, Mitch Glazier, citat într-un comunicat.

Ei întârzie promisiunea unei AI cu adevărat inovatoare pentru noi toţi”, a continuat el, subliniind că asociaţia sa „colaborează deja cu dezvoltatori responsabili pentru a construi instrumente AI concepute pentru a fi durabile, centrate pe creativitatea umană şi care oferă control artiştilor şi autorilor-compozitori”.


Nici reprezentanţii Suno, nici cei de la Uncharted Labs, dezvoltatorul serviciului Udio, nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii pe această temă.

Numeroşi autori, artişti vizuali, ingineri şi jurnalişti au depus plângeri începând de anul trecut împotriva unor companii de AI generativă, acuzându-le că se folosesc de creaţiile lor sau de munca lor pentru a antrena modele de AI capabile să reproducă texte, imagini, coduri informatice şi informaţii la cerere.

Subiectul s-a aflat şi în centrul unei greve istorice a scenariştilor şi actorilor de la Hollywood în vara şi toamna anului trecut şi a blocat recent negocierile dintre UMG şi TikTok, începute pentru semnarea unui nou acord de licenţă.

După un impas de trei luni, reţeaua de socializare şi-a luat angajamentul la începutul lunii mai de a retrage de pe platforma sa orice conţinut neautorizat ce a fost generat de AI.

În aprilie, peste 200 de artişti de renume, inclusiv starurile Billie Eilish, Nicki Minaj, Katy Perry şi Smokey Robinson, au cerut într-o scrisoare deschisă o protecţie mai bună a creaţiei şi a drepturilor de autor „împotriva utilizării prădătoare de către AI pentru a fura vocile” profesioniştilor din industria muzicală.

Citește și: Rusia interzice trei posturi TV din România

Luna trecută, Sam Altman, directorul liderului din sectorul inteligenţei artificiale generative, OpenAI, a prezentat scuze publice actriţei Scarlett Johansson, care l-a acuzat că i-a copiat vocea pentru noul model vocal al ChatGPT.

Actriţa americană a relatat într-un comunicat de presă că i-a refuzat directorului Sam Altman dreptul de a îi utiliza vocea şi s-a declarat „şocată” de puternica asemănare dintre vocea ei şi cea a modelului AI în timpul unei demonstraţii online. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.