StiripesurseDiasporaMarine Le Pen îi oferă sprijin lui Viktor Orban şi critică...

Marine Le Pen îi oferă sprijin lui Viktor Orban şi critică UE

Publicat:

 Lidera populistă de extrema dreaptă din Franţa, Marine Le Pen, aflată într-o vizită la Budapesta, a criticat virulent ‘brutalitatea ideologică’ a Uniunii Europene, într-un gest de susţinere a premierului ultraconservator ungar Viktor Orban, cu care s-a întâlnit marţi, potrivit AFP, scrie agerpres.

‘Ungaria anului 2021, sub conducerea dumneavoastră, este din nou în avangarda luptei pentru libertatea popoarelor’, a declarat Marine Le Pen, candidată la preşedinţia Franţei în alegerile de anul viitor, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul ungar.

Citește și : Amnesty International cere o anchetă în Emirate după expulzarea unor migranţi africani

‘În această lună octombrie, momentul precum şi circumstanţele nu pot decât să ne inspire un gând emoţionant pentru eroii revoltei din 1956’, a afirmat ea, referindu-se la revolta împotriva regimului comunist din acea perioadă susţinut de Uniunea Sovietică.

Salutând ‘curajul’ şi ‘determinarea’ premierului ungar, Marine Le Pen şi-a luat ‘ angajamentul’, în cazul în care va fi aleasă şef de stat anul viitor, ‘să-i ofere sprijinul Franţei şi al poporului său pentru a reorienta o Uniune Europeană a cărei brutalitate ideologică ameninţă însăşi ideea de suveranitate’ .


Marine Le Pen a refuzat să critice recenta lege ungară anti-LGBT+, aflată în centrul unei dispute juridice dintre Budapesta şi Bruxelles: ‘Aşa cum sunt fundamental ataşată ideii de suveranitate a fiecărei naţiuni, nu mi-ar trece prin cap să vin să dau o lecţie poporului ungar’, a afirmat ea.

Candidata Adunării Naţionale (RN, fostul Front Naţional) a criticat o ‘putere centralizată bruxelleză, îmbătată de propria ei existenţă, de puterea, de atotputernicia ei’, denunţând o ‘voinţă de aservire ‘ a Uniunii Europene şi a respins, totodată, orice principiu al primatului dreptului european.

‘Acest principiu nu a putut fi impus decât prin manevre’, iar instanţele poloneze ‘sunt pe deplin justificate să-şi afirme dreptul de a stabili şi de a face să fie respectate regulile fondatoare ale pactului lor naţional, pactului lor social şi chiar pactului lor privind societatea’, a spus Marine Le Pen.

Potrivit acesteia, ‘ameninţările cu sancţiuni şi excluderea a fortiori, care sunt de o rară violenţă faţă de Ungaria sau Polonia, sunt o dovadă a mizei dezbaterii care se deschide’, căci ‘Uniunea Europeană ştie bine că îşi joacă ultima carte’.

Citește și : Regina Marii Britanii a participat la primul ei angajament oficial după spitalizarea de săptămâna trecută

Reiterându-şi angajamentul ‘să reformeze Constituţia franceză pe calea unui referendum pentru a consfinţi principiul superiorităţii sale, Marine Le Pen a subliniat că aceasta va cuprinde de asemenea ‘reglementarea completă a problemei imigraţiei, acest flagel de care naţiunile noastre trebuie să se apere în mod imperativ’.

Referitor la acest subiect, ea a denunţat ‘invazia de migranţi pe care Uniunea Europeană vrea să o organizeze’ şi ale cărei ‘efecte dezastruoase’ se fac resimţite ‘la nivel de identitate, financiar şi teritorial’, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.