StiripesurseDiasporaMarine Le Pen vrea un acord politic în PE cu Fidesz-ul...

Marine Le Pen vrea un acord politic în PE cu Fidesz-ul lui Orban şi partidul polonez PiS

Publicat:

Şefa extremei-drepte franceze, Marine Le Pen, le-a întins mâna duminică premierului naţional-conservator al Ungariei, Viktor Orban, şi guvernului conservator polonez condus de PiS, în timpului unui miting de campanie la Bruxelles, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Toţi cei care spun astăzi: ‘De fapt, ei (partidele afiliate în Parlamentului European în cadrul grupului ‘Europa Naţiunilor şi Libertăţilor’, din care face parte şi Adunarea Naţională – n.r.) au dreptate şi ne vom alătura lor’, sunt bineveniţi. Le întindem mâna”, a declarat preşedinta Adunării Naţionale (RN), venită să susţină în capitala belgiană aliatul său din Parlamentul European, formaţiunea de extremă-dreapta flamandă Vlaams Belang.

Citește și : Trei presupuşi jihadişti au fost ucişi de forţele de securitate în centrul Tunisiei

“Domnul Orban trebuie să vadă dacă este mai în acord politic cu membrii PPE (Partidul Popular European, de dreapta – n.r.) care au votat împotriva sa, care au votat relocalizarea forţată de migranţi în ţările membre (…), sau dacă se simte mai în acord politic cu mişcări ca a noastră”, a spus ea.

În continuare membru al PPE, Fidesz, partidul lui Orban, este suspendat din luna martie din cauza unor derapaje eurofobe.


Orban s-a afişat la 2 mai, la Budapesta, cu liderul extremei-drepte italiene, ministrul de interne Matteo Salvini, promiţând o ‘cooperare’ în jurul unei linii anti-migraţie după alegerile europene.

În schimb, el a dat asigurări într-un interviu recent pentru săptămânalul Le Point că “nu are nicio relaţie” cu Marine Le Pen şi că nu va face “în niciun caz” alianţă cu ea.

De asemenea, Marine Le Pen, întrebată în conferinţă de presă la Bruxelles despre deschiderea sa faţă de PiS (Partidul Dreptate şi Justiţiei) care conduce guvernul conservator polonez, a răspuns: ‘Le întindem în continuare mâna pentru a constitui acest mare grup pe care îl sperăm în cadrul Parlamentului European”.

Apropierea de Rusia arătată de Marine Le Pen şi Matteo Salvini stârneşte însă neîncrederea PiS, care face parte din Grupul Conservatorilor (CRE) din PE.

Citește și : Kim Jong Un a supervizat tirurile cu mai multe rachete (KCNA)

Însă pentru preşedinta RN, acest lucru nu este o problemă. “Dacă Polonia nu vrea relaţii întărite cu Rusia, nimeni nu o obligă”, a declarat ea.

“Aceste divergenţe, care pot exista şi care ţin de istorie, nu trebuie să împiedice posibilitatea de a constitui acest mare grup” în Parlamentul European după alegeri, a mai spus ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.