StiripesurseDiasporaMark Gitenstein, numit de Joe Biden în funcţia de ambasador SUA...

Mark Gitenstein, numit de Joe Biden în funcţia de ambasador SUA la UE

Publicat:

Preşedintele SUA Joe Biden l-a numit marţi pe Mark Gitenstein, un vechi colaborator, în funcţia de ambasador la Uniunea Europeană, în timp ce administraţia sa încearcă să consolideze legăturile cu blocul comunitar european, relatează AFP, potrivit agerpres.

În timpul administraţiei lui Barack Obama, Mark Gitenstein a fost deja ambasador într-o ţară membră a UE, România, de unde provin unii dintre strămoşii săi. El a încercat în special să lupte împotriva abuzului de putere şi în favoarea privatizării economiei în această tânără democraţie, notează AFP.

Citește și : Bilanţul inundaţiilor din centrul Chinei creşte la 71 de morţi

Joe Biden a promis că va consolida relaţiile cu aliaţii Statelor Unite şi a fost întotdeauna un susţinător entuziast al Uniunii Europene, spre deosebire de predecesorul său Donald Trump, sceptic faţă de instituţiile internaţionale şi care a salutat Brexitul.

Avocat de profesie, Mark Gitenstein a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care conducea această instanţă.


Citește și : Navalnîi le cere simpatizanţilor săi să se mobilizeze după blocarea celor 49 de site-uri legate de mişcarea sa

El a lucrat în special cu viitorul preşedinte al SUA într-un moment cheie al carierei sale – respingerea de către Senat a lui Robert Bork, candidat ultraconservator la Curtea Supremă.

Mark Gitenstein urmează să fie confirmat de Senat, unde democraţii deţin majoritatea, dar unde republicanul Ted Cruz a întârziat nominalizările din cauza obiecţiilor faţă de poziţia lui Joe Biden cu privire la gazoductul Nord Stream 2.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.