StiripesurseȘtirile zileiMarmota Phil a prezis că iarna va dura încă şase săptămâni

Marmota Phil a prezis că iarna va dura încă şase săptămâni

Publicat:

Punxsutawney Phil, celebra marmotă din statul american Pennsylvania, despre care legenda spune că poate să facă predicţii meteorologice, a ieşit din vizuina sa marţi dimineaţă, şi-a văzut umbra şi a prezis astfel că iarna va dura încă şase săptămâni în Statele Unite, informează CNN, potrivit agerpres

În fiecare an, pe 2 februarie, de Ziua Marmotei, membrii Clubului Punxsutawney Groundhog pleacă în pelerinaj la Gobbler’s Knob, unde se află “reşedinţa” oficială a marmotei Phil.

Citește și : Lavrov susţine că Occidentul intenţionează să transforme Republica Moldova în ‘următoarea Ucraină’

Membrii clubului aşteaptă ca Phil să iasă din vizuină şi, potrivit legendei, dacă animalul îşi vede umbra, atunci iarna va mai dura încă şase săptămâni. Dacă nu, atunci primăvara din acel an va fi una timpurie.

Din punct de vedere ştiinţific, iarna se încheie oficial odată cu echinocţiul de pe 20 martie, indiferent de previziunile marmotei Phil. Însă “Mama Natură” nu ţine cont întotdeauna de calendar, şi nici marmota Phil.


Deşi Phil nu deţine o diplomă în meteorologie, opinia publică din Statele Unite aşteaptă cu nerăbdare, în fiecare an, previziunile sale.

Istoricul predicţiilor făcute de Phil nu este însă unul perfect. “În medie, Phil a avut dreptate în 40% din cazuri de-a lungul ultimilor 10 ani”, potrivit Centrului Naţional pentru Informaţii despre Mediu, o divizie din cadrul Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din Statele Unite, care administrează “una dintre cele mai mari arhive de date atmosferice, costiere, geofizice şi oceanice din lume”.

Prognozele pentru următoarele trei luni (februarie-aprilie 2023) arată temperaturi peste valorile medii obişnuite în estul şi sudul Statelor Unite şi sub valorile normale în nord-vestul Statelor Unite, potrivit Climate Prediction Center.

Marmota Phil şi prietenii lui din Punxsutawney fac predicţii meteorologice încă din anul 1887, potrivit site-ului său oficial.

În pofida istoricului său neconcludent privind previziunile meteo, marmota Phil este în continuare foarte iubită de admiratorii ei.

În definitiv, titlul său complet este “Punxsutawney Phil, Clarvăzătorul clarvăzătorilor, Înţeleptul înţelepţilor, Prognosticatorul prognosticatorilor şi Profet Extraordinar al Vremii”.

Citește și : Tancurile Ucrainei nu vor face ‘mare brânză’ în absența avioanelor militare moderne

Phil nu este singura marmotă căreia americanii i-au atribuit valenţe de meteorolog. De fapt, în Statele Unite există multe alte marmote ca el. State federale precum Ohio, Carolina de Nord, New York, Georgia, Tennessee, Wisconsin, Illinois, Maryland, Virginia de Vest şi Michigan au propriile marmote care fac previziuni meteorologice.

Unele dintre ele au primit nume foarte colorate, precum Pierre C. Shadeaux din Louisiana, Generalul Beauregard Lee din Georgia şi Staten Island Chuck din New York. Aşadar, dacă nu vă plac prognozele lui Phil, există şanse ca una dintre celelalte marmote americane să prognozeze vremea care vă place.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

Vasile Tofan: ‘Vom propune o reformă fiscală care va plasa accentele unde este necesar’

Viitorul Guvern va elabora un nou concept al politicii fiscale, care va fi consultată pe larg cu toate părțile implicate, iar deciziile propuse vor...

Parlamentul decide învestirea Guvernului Tofan

Parlamentul decide astăzi dacă acordă votul de încredere Guvernului propus de premierul desemnat Vasile Tofan și programului său de guvernare. Acesta a prezentat în...

Trei moldoveni au fost prinşi cu droguri în regiunea transnistreană

Trei persoane din Republica Moldova au fost reținute în regiunea transnistreană, fiind suspectate de distribuirea drogurilor. Potrivit informațiilor preliminare, cei trei – doi bărbați și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.