StiripesurseȘtirile zileiMarocul INTERZICE circulaţia pe timpul nopţii

Marocul INTERZICE circulaţia pe timpul nopţii

Publicat:

Guvernul marocan a anunţat luni o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii la nivel naţional şi noi măsuri restrictive, cu începere de miercuri şi pentru o durată de trei săptămâni, pentru a încerca să oprească răspândirea pandemiei de COVID-19, notează AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile marocane au decretat interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii între orele 21.00 şi 06.00, “cu excepţia cazurilor de primă necesitate”.

Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

Noile măsuri includ şi interdicţia petrecerilor şi adunărilor publice sau private, precum şi închiderea restaurantelor, cafenelelor, magazinelor şi bazarelor la orele 20.00, potrivit unui comunicat al executivului marocan dat publicităţii luni seară.

Restaurantele din marile oraşe Casablanca, Marrakech, Agadir şi Tanger vor trebui să închidă complet pentru o durată de trei săptămâni, a adăugat sursa.


Aceste decizii au fost adoptate “pentru a întări procedurile stării de urgenţă sanitară” în vigoare de la jumătatea lui martie, “pe baza recomandărilor Comisiei ştiinţifice şi tehnice”. Ele intervin şi în ajunul sărbătorilor de sfârşit de an.

Pandemia nu slăbeşte în Maroc unde peste 2.000 de noi cazuri pozitiv sunt recenzate în medie zilnic.

Marocul a înregistrat în total peste 418.000 de cazuri de contaminare, dintre care 7.000 de decese şi peste 380.000 de vindecări, potrivit ultimului bilanţ oficial.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Pentru a opri răspândirea pandemiei care îi loveşte din plin economia, această ţară cu 35 de milioane de locuitori speră să lanseze până la sfârşitul anului o campanie naţională de vaccinare vizând imunizarea în trei luni a circa 20 de milioane de adulţi.

Data lansării acestei campanii nu a fost anunţată până în prezent.

Marocul a prelungit starea de urgenţă sanitară până la 10 ianuarie. Mai multe oraşe sunt supuse deja unor restricţii de circulaţie: la Casablanca interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii a fost introdusă în septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Măsuri sporite de protecție în Armată. Canicula schimbă regimul militarilor

Măsuri sporite de protecție a efectivului pentru perioada caniculară. Conducerea Armatei Naționale precizează că, în urma avertizării meteo de cod portocaliu și roșu de...

Plățile fără numerar devin obligatorii pentru unii agenți economici

Unii agenți economici din Republica Moldova trebuie să asigure posibilitatea efectuării plăților fără numerar în subdiviziunile în care, pe parcursul anului calendaristic precedent, au...

Primăria pune la dispoziția chișinăuienilor transport gratuit spre Teatrul Verde

Primăria Municipiului Chișinău asigură transport organizat din toate sectoarele capitalei către Teatrul Verde, acolo unde astăzi, 28 iunie 2026, ora 19:00, va avea loc...

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință cu intensificarea atacurilor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou Iranul de încălcarea  acordului de încetare a focului. Citește și: Atenție! PTF Vulcănești își sistează temporar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.