StiripesurseSocialMărturia tulburătoare a mamei din Soroca care și-a aruncat copilul în...

Mărturia tulburătoare a mamei din Soroca care și-a aruncat copilul în fântână

Publicat:

Gestul unei mame de 36 de ani dintr-un sat din raionul Soroca a șocat o comunitate întreagă. Aceasta și-a aruncat copilul nou-născut în fântâna de lângă poarta propriei gospodării. Asta după ce a cumpărat preparate de la o farmacie veterinară și a provocat o întrerupere de sarcină. Copilul avea deja șapte luni, scrie NordInfo.

Mama: Pentru ce am făcut, eu am să trag.

Reporter: Ce v-a determinat să o faceți?

Mama: Starea de criză, de nervi, nu știu, neajunsuri.

Reporter: Nu v-ați gândit să vă adresați la medicul de familie, la primărie după ajutor?


Mama: Nu m-am gândit.

Reporter: Ce termen de sarcină aveați?

Mama: Șapte luni.

Reporter: Este adevărat că ați luat niște preparate de la o farmacie veterinară?

Mama: Este adevărat”, a spus femeia.

Citește și: Descoperire macabră la Soroca. Cadavrul unui prunc a fost aruncat într-o fântână

Descoperirea macabră a fost făcută în după-amiaza zilei de ieri, 19 iunie. Fapta femeii a ieșit la iveală după ce, tot ea, s-a adresat după ajutor medical. Avea complicații în urma acțiunilor ilegale.

„Acum doi ani am stat de vorbă cu ea, am vorbit pe tema intimă, despre protejare, dar ea ne-a spus că nu are nevoie de noi. Ea este la evidența medicului de familie, dar nu ca gravidă. Nici nu am știut, dacă auzeam prin sat, atunci o contactam, o luam la evidență”, a declarat Carolina Pîrțachi, asistentă medicală.

Femeia este divorțată și potrivit sătenilor avea relație cu un alt bărbat.

„E o femeie obeză, plinuță și nu s-a observat sarcina. Dacă observau vecinii, auzeam și noi”.

Primarul satului în care s-a produs tragedia susține că femeia nu avea un comportament antisocial.

„Am dat ajutor pentru că era o familie cu doi copii și nu e ușor să-i crești, mai ales pentru o mamă singură, în vremea de azi, mai ales că nu lucra nicăieri. Așa cazuri nu am întâlnit în toată viața mea de 70 de ani. Să spun că era o familie care folosea băuturi spirtoase – nu folosea. Să spun că erau scandalagii – la fel, nu. Era o doamnă liniștită”, a spus edilul unui sat din r. Soroca.

Cadavrul pruncului a fost extras în stare de putrefacție după ce a stat în apă aproximativ două săptămâni.

„La 16 iunie, poliția din Soroca a inițiat o anchetă după ce angajații spitalului raional au sesizat autoritățile cu privire la o femeie de 36 de ani care a solicitat ajutor medical, având suspiciuni că ar fi provocat o întrerupere de sarcină ilegală la domiciliu. Corpul neînsuflețit al pruncului a fost recuperat și transmis pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului”, a precizat Svetlana Talpă, ofițera de presă a IP SOROCA.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Femeia este cercetată în libertate.

YouTube player

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

De ce a stârnit filmul ‘Odiseea’ furia grecilor

Christopher Nolan a readus pe marile ecrane una dintre cele mai cunoscute epopei ale Antichității, însă „Odiseea” (The Odyssey) a provocat în Grecia o...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.