StiripesurseȘtirile zileiMASACRU la o şcoală din Rusia: 17 oameni au murit!

MASACRU la o şcoală din Rusia: 17 oameni au murit!

Publicat:

Numărul morţilor în urma atacului armat de la o şcoală din Ijevsk a crescut la 17, au anunţat marţi autorităţile Republicii Udmurtia din Federaţia Rusă, conform dpa, potrivit agerpres.

Raportul arată că încă două victime au decedat după ce un fost elev al şcolii, în vârstă de 34 de ani, a tras luni asupra elevilor, profesorilor şi paznicilor. Autorul atacului, care se pare că a tras cu două pistoale Makarov, s-a sinucis ulterior, conform surselor oficiale, care susţin că el avea probleme psihice.

Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

Ministrul rus al sănătăţii, Mihail Muraşko, a declarat marţi că trei răniţi sunt în continuare în stare gravă, iar 15 răniţi, dintre care 13 copii, vor fi transportaţi pe calea aerului la Moscova, în vederea tratamentelor medicale.

În total, numărul răniţilor a fost de peste 20.


În Udmurtia, autorităţile au declarat o perioadă de doliu de trei zile. La şcolile din capitala regională Ijevsk au fost luate măsuri de securitate sporite.

În oraşul aflat la 1200 de km la est de Moscova, ancheta este în faza de stabilire a circumstanţelor care au dus la atacul armat.

Anchetatorul şef Aleksandr Bastrîkin a declarat că atacatorul purta “un tricou negru cu simboluri naziste şi o cagulă” şi nu avea acte asupra sa. A fost făcută publică şi o fotografie în care se vede o svastică.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Rusiei, Dmitri Peskov, s-a referit la câteva ore după incident la un “act terorist” şi a afirmat, fără a prezenta probe, că “după toate aparenţele” autorul aparţinea unui grup sau unei organizaţii neofasciste.

În apartamentul atacatorului şi în împrejurimi se caută acum dovezi ale convingerilor naziste ale acestuia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.