Mass-media, responsabilă de ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în Europa?
Multă vreme ținute departe de ecranele de televiziune din Franța, discursurile de extremă dreapta se răspândesc din ce în ce mai mult în talk-show-uri. Aceeași observație în Italia și Țările de Jos, două țări în care extrema dreaptă a câștigat recent alegerile. Cum a avut loc această normalizare mediatică?
n Italia, lidera de extremă dreapta Giorgia Meloni câștigă alegerile legislative și este numită prim-ministru. Pentru a obține un loc la urne, lidera partidului post-fascist Fratelli d’Italia a reușit să-și “de-demonizeze” partidul, difuzând retorica anti-imigraţie în programe de televiziune care pretind că nu sunt nici de dreapta, nici de stânga, scrie FRANCE 24, potrivit stiripesurse.ro.
Citeşte şi: Lista câştigătorilor celei de-a 96-a ediţii a premiilor Oscar – Stiripesurse.md
Această depolitizare a peisajului media italian a început la sfârșitul anilor 1970 cu mogulul audiovizualului Silvio Berlusconi, care a dat peste cap politica italiană și a inițiat epoca populismului. Programele holdingului său se remarcă printr-un stil propriu: o televiziune a anti-intelectualismului, de divertisment, liniştitoare şi mai presus de toate “apolitică”. Audiența a crescut și RAI, televiziunea de stat, s-a trezit depășită.
Mass-media, responsabilă de ascensiunea partidelor de extremă dreaptă în Europa?
În Italia, o societate care “nu se mai simte reprezentată”
Venirea extremei drepte la putere nu este doar un fenomen italian, crede istoricul media italian Peppino Ortoleva. “Este un fenomen care derivă din pierderea contactului stângii cu societatea. Prin urmare, aceasta nu se mai simte reprezentată și tinde să caute altceva. În Italia am avut fenomenul Grillo [Beppe Grillo , fondatorul Five Stars Mișcare, n. red.], apoi Giorgia Meloni”.
Și într-un mod la fel de inofensiv, partidul islamofob neerlandez de extremă dreaptă a lui Geert Wilders a câștigat alegerile legislative din Ţările de Jos în noiembrie anul trecut. Discursul anti-islam, climato-sceptic și islamofob al sexagenaruluii și-a găsit locul în mass-media olandeză, care a deschis microfonul acestui tip de afirmaţii la începutul anilor 2000.
O emisiune întruchipează în mod deosebit fenomenul: “Vandaag Inside”. Cu prezentatorii săi sportivi și abordarea foarte masculină, controversata emisiune atrage în medie 2 milioane de telespectatori, ceea ce nu este deloc de neînsemnat într-o țară de 18 milioane de locuitori.
În Ţările de Jos, ideile radicale sunt astăzi tolerate
“Acest format era foarte popular”, explică specialistul în populism și mișcări anti-democratice Koen Vossen. “Cu timpul, nu a mai fost vorba să se discute doar despre fotbal, ci și despre politică. Remarcile despre femei erau foarte sexiste. Fără a uita glumele despre homosexuali”.Ideile foarte radicale care erau absolut tabu în anii 1990 au devenit treptat acceptabile. “A spune că islamul este o religie retrogradă sau că marocanii sunt criminali face parte din discursul de zi cu zi”, precizează politologul.
Wilders, personalitate antisistem
La discurs se adaugă personalitatea lui Geert Wilders: omului forte al Ţărilor de Jos îi place să se prezinte ca o personalitate anti-sistem și anti-media, dar care are totuşi nevoie de acestea din urmă pentru a exista.”Face pe dificilul, ceea ce înseamnă că jurnaliştii care reuşesc să obţină un interviu cu el nu sunt, în general, foarte critici, deoarece media sunt atât de bucuroase să-l aibă în program încât fac totul pentru el”, comentează Koen Vossen. “Aşa că este uşor pentru Geert Wilders”.
Se bagă în știri
Calea este clară pentru politician, care știe să genereze insolitul provocând oamenii. O strategie identică cu cea care există peste Atlantic cu Donald Trump, Javier Milei sau chiar Jair Bolsonaro. Principiul: faceți comentarii controversate pentru a intra în știri.Și ca și în Statele Unite, Geert Wilders s-a putut baza pe un principiu drag neerlandezilor: libertatea de exprimare. Dar această strategie nu poate fi replicată peste tot în Europa. În Franța, există legi care condamnă insultele rasiste sau incitarea la ură. Dar chiar este suficient?
