StiripesurseDiasporaMăştile sanitare nu mai sunt obligatorii în transportul public din Franţa

Măştile sanitare nu mai sunt obligatorii în transportul public din Franţa

Publicat:

Purtarea măştii sanitare nu mai este obligatorie începând de luni în transportul public din Franţa, o relaxare ce marchează dispariţia ultimei mari restricţii anti-COVID-19 în contextul în care pandemia de coronavirus trece în această ţară printr-o fază de acalmie, informează AFP, potrivit agerpres.

Până luni, purtarea măştii sanitare era obligatorie în Franţa în garniturile de metrou, autobuze, trenuri, avioane şi taxiuri.

Această zi marchează dispariţia ultimului marker important al pandemiei de COVID-19 din spaţiul public, o decizie care certifică faptul că această infecţie respiratorie a devenit o preocupare mai mică din punct de vedere sanitar şi politic, la peste doi ani după detectarea primelor cazuri în Europa.

În total, peste 147.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în Franţa, o ţară în care aproape 80% (79,3%) din populaţie este vaccinată cu schemă completă împotriva noului coronavirus.

De câteva săptămâni, numărul infectărilor şi cel al spitalizărilor asociate COVID-19 au scăzut constant, după un foarte lung val epidemiologic înregistrat în cursul iernii. Şi, chiar dacă acest val se afla la un nivel ridicat în debutul anului, maladia a trecut în planul secund al preocupărilor din Franţa, iar situaţia epidemiologică a fost foarte puţin evocată în timpul campaniei prezidenţiale, în urma căreia preşedintele Emmanuel Macron a câştigat un nou mandat.


În acest context, Guvernul de la Paris a luat mai multe măsuri considerate emblematice în ultimele luni, renunţând la sfârşitul lunii martie la obligativitatea de purtare a măştii sanitare – cu excepţia transportului public – şi la obligativitatea de prezentare a paşaportului de vaccinare anti-COVID-19, care permitea accesul în numeroase spaţii publice, inclusiv în restaurante şi cinematografe.

Cu toate acestea, anumiţi cercetători avertizează în legătură cu apariţia unui sentiment excesiv de siguranţă în rândul populaţiei şi afirmă că epidemia, deşi se află sub control, probabil încă nu s-a încheiat, mai ales din perspectiva riscului de apariţie a unei noi variante virale.

Guvernul francez păstrează în aceste condiţii un ton prudent, iar ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, a repetat săptămâna trecută că pandemia “nu s-a terminat”, că purtarea măştii sanitare rămâne “recomandată” şi că aceasta din urmă ar putea să redevină obligatorie dacă un viitor context sanitar o va cere.

Şi vecinii Franţei au ridicat la rândul lor cea mai mare parte a restricţiilor anti-COVID-19. În general, a rămas în vigoare doar purtarea măştii sanitare în anumite spaţii.

Spania o impune, de exemplu, în continuare în unităţile sanitare, azilurile pentru vârstnici şi în transportul public, în timp ce în Belgia, masca sanitară nu mai este obligatorie decât în transportul public.

Doar în Italia masca sanitară a rămas încă utilizată pe plan larg. Pe lângă spaţiile evocate mai sus, Italia o impune în continuare în cinematografe, teatre şi săli de concerte, în unităţile şcolare, precum şi în cazul angajaţilor din magazine şi al funcţionarilor din administraţie care intră în contact direct cu publicul general.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.