StiripesurseDiasporaMatteo Salvini condamnă atacul antimusulman din Noua Zeelandă, atacându-şi totodată criticii

Matteo Salvini condamnă atacul antimusulman din Noua Zeelandă, atacându-şi totodată criticii

Publicat:

Vicepremierul şi ministrul de interne italian Matteo Salvini a condamnat vineri atacurile antimusulmane de la Cristchurch, în Noua Zeelandă, menţionând că-i “compătimeşte” pe cei care au asociat politicile de extremă dreapta pe care le susţine cu acest masacru, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Teroriştii care au deschis focul în două moschei din Christchurch (“Biserica Domnului”, în engleză) în timpul rugăciunilor de vineri, omorând 49 de oameni, au folosit arme inscripţionate cu nume cunoscute din istorie şi nu numai. Între aceste nume figurează şi cel al neonazistului italian Luca Traini, care a rănit acum un an cu focuri de armă şase migranţi africani la Macerata, atac ce a provocat consternare la nivel naţional.

Citește și : Șase pompieri chinezi au murit într-un incendiu de pădure

După atacul de la Macerata, în centrul Italiei, s-a aflat că Traini candidase fără succes în alegerile locale din partea Ligii, partidul lui Salvini, iar vicepremierul a stârnit controverse sugerând că “imigraţia necontrolată” a fost de vină, cel puţin parţial, pentru gestul său. “Oricine împuşcă oameni este un criminal, indiferent de culoarea pielii victimelor. Dar e foarte clar că imigraţia necontrolată, invazia din ultimii ani creează agitaţie socială”, a afirmat atunci Salvini.

Vineri, deputata de opoziţie Alessia Morani s-a numărat printre cei care au făcut o legătură între acele comentarii şi violenţele extremiste din Noua Zeelandă. “Vă aduceţi aminte de #Salvini despre #Traini? Nu a trecut decât un an. Astăzi ministrul de interne nu vorbeşte? Ce crede despre #masacrul de la Christchurch?” – a transmit ea pe Twitter.


Citește și : Polițiștii britanici au împușcat mortal un bărbat din Birmingham – VIDEO

Replica lui Salvini nu s-a lăsat aşteptată.

“Masacru în #Noua Zeelandă, condamnare şi dispreţ absolut pentru asasinii josnici, rugăciuni pentru victimele inocente şi compătimire pentru cei care spun mereu că e vina lui Salvini”, a reacţionat ministrul pe aceeaşi reţea socială.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.