StiripesurseDiasporaMay Day! A început dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva guvernului britanic

May Day! A început dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva guvernului britanic

Publicat:

Parlamentul britanic a început dezbaterile legate de moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Theresa May!

Premierul britanic Theresa May încă mai poate să obţină adoptarea un plan în vederea ieşirii din Uniunea Europeană (UE) – şi anume făcând concesii Partidului Laburist, a apreciat miercuri John McDonnell, însărcinat cu Finanţele în cadrul formaţiunii, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Acordul pe care May l-a încheiat cu Bruxellesul a fost respins marţi seara cu o largă majoritate în Camera Comunelor, unde o moţiune de cenzură este dezbătută şi urmează să fie supusă la vot miercuri seara.

În continuare, a declarat John McDonnell într-un interviu acordat Reuters, Partidul Laburist o va susţine pe May, dacă aceasta acceptă să menţină Marea Britanie în Uniunea Vamală, să întreţină relaţii strânse cu piaţa unică şi să protejeze mai mult muncitorii şi consumatorii.


”Noi vom susţine un acord care reuneşte ţara, protejează locurile de muncă şi susţine economia. Noi purtăm această politică a unei mâini întinse încă de la început. Timp de doi ani, ea a refuzat orice contact”, a deplâns el.

”Este o situaţie bizară, însă mie îmi revine, (în calitate de cancelar al Exchequer-ului (ministrul Finanţelor) în Cabinetul din umbră, să dau asigurări pieţelor, pentru că conservatorii şi actualul cancelar nu o pot face”.

”Fac acest lucru pentru că o majoritate zdrobitoare, în Camera (Comunelor) este ostilă unui «no deal». Vom folosi toate mecanismele parlamentare să împiedicăm un «no deal»”, a adăugat John McDonnell, care apreciază că Guvernul nu va avea probabil altă opţiune decât să ceară o prelungire a procesului ieşirii din UE.

La fel ca liderul său Jeremy Corbyn, McDonnell a declarat că privilegiază alegeri anticipate unui nou referendum.

Punctul nostru de vedere este că alegeri generale ar trebui să aibă loc şi ca dezbaterea să vizeze atât Brexitul, cât şi alte probleme, să fie mult mai largă, dar să permită totdată alegerea echipei care să negocieze ulterior”.

Potrivit postului Sky News, 71 dintre cei 256 de aleşi laburişti i-au scris, în schimb, o scrisoare lui Corbyn prin care-i cer să susţină opţiunea unui al doilea referendum.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un deținut fost înjunghiat. Tânărul a fost internat și se teme să revină după gratii

Un deținut în vârstă de 18 ani din Penitenciarul nr. 10 Goian a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă după ce a suferit...

Peste 168.000 de euro, ascunși într-o ladă frigorifică modificată, depistați la vama Leușeni. Două persoane, reținute

Ofițerii Serviciului Vamal, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au deconspirat o tentativă de contrabandă cu 168.800 de euro într-un...

Percheziții la Taraclia. Este vizat și președintele raionului. CNA suspectă trucarea unor licitații

Președintele raionului Taraclia, șeful Comisiei construcții și un specialist în achiziții publice sunt vizați într-un dosar de trucare a licitațiilor și abuz de serviciu....

Un șofer moldovean, reținut în Ucraina în urma unui accident grav

Un cetățean al R. Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de autoritățile din Ucraina, după ce a fost implicat într-un accident rutier...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.