StiripesurseDiasporaMedicii croaţi avertizează asupra riscului de colaps al sistemului sanitar din...

Medicii croaţi avertizează asupra riscului de colaps al sistemului sanitar din cauza emigrării personalului medical

Publicat:

Cele cinci principale asociaţii sanitare din Croaţia au avertizat vineri că sistemul public de sănătate este în pericol de colaps ca urmare a plecării în străinătate a multor medici şi asistenţi din cauza condiţiilor proaste de lucru şi de salarizare, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres

În faţa acestei situaţii, asociaţiile sanitare au convocat pentru sâmbătă un protest cu tema “SOS Sănătatea croată”. Unu din trei noi medici formaţi alege să emigreze, iar sistemul sanitar croat, atât public, cât şi privat, are în prezent o lipsă de circa 2.000 de medici şi 4.000 de asistenţi, a subliniat preşedinta sindicatului medicilor croaţi, Renata Culinovic.

Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

Asociaţiile sanitare mai atrag atenţia că aproximativ 50 de localităţi, mai ales pe insulele adriatice, nu au medic de familie, iar în spitale pe ansamblu se observă o creştere continuă a deficitului de medici specialişti.

În aceste condiţii, timpul de aşteptare pentru anumite proceduri medicale ajunge chiar şi la 20 de luni, în timp ce medicii sunt copleşiţi de numărul mare de pacienţi.


Citește și :  Slovacia trimite Ucrainei avioane MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.