StiripesurseCultură și MediaDiverseMedicului implicat în moartea actorului Matthew Perry i-a fost interzis să...

Medicului implicat în moartea actorului Matthew Perry i-a fost interzis să mai profeseze

Publicat:

Medicului implicat în moartea actorului Matthew Perry i-a fost interzis să mai profeseze

Medicului din Los Angeles care a acceptat să pledeze vinovat în procesul cauzat de moartea prin supradoză a actorului Matthew Perry, un star al serialului TV “Friends”, i-a fost revocată licenţa de a practica medicina în urma unei decizii pronunţate de un tribunal federal american, informează AFP.

Mark Chavez, în vârstă de 54 de ani, intenţionează să recunoască faptul că a contribuit ilegal la furnizarea către actor, care a interpretat personajul Chandler în acel serial devenit cult, cantităţi de ketamină, drogul aflat la originea supradozei acestuia. Moartea starului TV, într-un jacuzzi din locuinţa sa, în octombrie 2023, i-a şocat pe fanii serialului “Friends” şi a stârnit o avalanşă de omagii la Hollywood, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Unui alt medic, Salvador Plasencia, i-a fost reproşat că a cumpărat de la Mark Chavez acea ketamină şi că i-a revândut-o apoi, mult mai scump, lui Matthew Perry. Jasveen Sangha, supranumită “regina ketaminei”, este acuzată că i-a furnizat actorului doza care l-a ucis.

Procesul lor este programat să înceapă în luna octombrie. Mark Chavez ar urma să pledeze până atunci vinovat pentru a evita desfăşurarea procesului, la fel şi celelalte două persoane vizate de către anchetă.


Implicarea celor doi medici în acest caz a scos la lumină raporturile toxice pe care anumite celebrităţi de la Hollywood le întreţin cu medici care au misiunea de a gestiona dependenţele lor.

Ketamina, folosită uneori în mod abuziv ca stimulent sau agent care induce starea de euforie, era consumată de actorul Matthew Perry într-o manieră controlată în cadrul unor şedinţe de terapie împotriva depresiei.

Însă atunci când creşterea dozei i-a fost refuzată, actorul şi-a reactivat dependenţa în toamna anului 2023 şi a apelat la dealeri şi la medici mai puţin atenţi, potrivit Parchetului federal american.

Citește și: Iohannis, întrebat ce va face din decembrie: ‘Nu cred că este relevantă persoana mea după încheierea mandatului’

O reprezentantă a agenţiei antidrog americane a spus că Salvador Plasencia şi Mark Chavez sunt doctori “fără scrupule” care “au încălcat Jurământul lui Hipocrate”.

Serialul “Friends”, un adevărat fenomen cultural difuzat între anii 1994 şi 2004, a marcat o întreagă generaţie de telespectatori, prezentând peripeţiile unui grup de prieteni din New York. Dar, în culisele acestei producţii TV, Matthew Perry şi-a ascuns mult timp problemele cu care se confrunta în realitate adoptând comportamentul personajului său jovial, Chandler. Starul american s-a luptat multă vreme cu dependenţa de medicamente şi de alcool.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Șeful Pentagonului lansează o revizuire de șase luni a prezenței militare în Europa: Unele țări vor pica, iar altele vor trece cu brio

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat o revizuire de șase luni a prezenței militare a Statelor Unite în Europa, o decizie care...

Ungurii, cei mai săraci din UE, ultimii în clasamentul consumului

Ungurii își permit să cumpere cel mai puțin din veniturile lor, conform datelor publicate miercuri de Eurostat, cheltuielile de consum pe cap de locuitor...

Ce a spus Zelenski de România la reuniunea Consiliului European

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a menţionat România în discursul rostit la reuniunea Consiliului European. „Pentru Ucraina, a fi un bun vecin nu a fost niciodată...

UE pregătește impunerea de taxe vamale asupra autovehiculelor hibride reîncărcabile din China

Comisia Europeană intenționează să impună taxe compensatorii asupra autoturismelor hibride chinezești, a relatat vineri publicația germană Handelsblatt, citând oficiali de rang înalt ai UE...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.