StiripesurseDiasporaMedvedev: 'Insolvenţa Rusiei poate deveni insolvenţa Europei'

Medvedev: ‘Insolvenţa Rusiei poate deveni insolvenţa Europei’

Publicat:

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev a avertizat Europa că îşi poate crea probleme economice prin măsurile luate împotriva Rusiei, transmite duminică dpa, potrivit agerpres.

“Insolvenţa Rusiei poate deveni insolvenţa Europei”, a spus Medvedev, care în prezent este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate fde la Moscova.

Citește și : Papa Francisc la slujba de Înviere pentru Paştele catolic: Chiar şi în cea mai întunecată noapte, steaua dimineţii continuă să strălucească

El a acuzat-o pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că urmăreşte să provoace falimentul Rusiei, aceasta fiind după părerea lui “intenţia secretă a masochiştilor de la Bruxelles”,

Oficialul rus a avertizat Europa şi despre alte consecinţe posibile ale sancţiunilor occidentale împotriva ţării sale, sugerând că acestea ar putea provoca o hiperinflaţie pentru care “nu se va mai putea da vina pe ruşii cei răi”. Un alt rezultat ar putea fi o penurie de alimente de bază, a adăugat el.


Medvedev a mai susţinut că refugiaţii ucraineni din Europa ar putea dezlănţui “un val de infracţiuni violente”.

Citește și : Rusia difuzează o înregistrare video a unei întâlniri cu supravieţuitori ai crucişătorului Moskva

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.